Cultura

ianuarie 16, 2015
 

Măşti şi costume tradiţionale de sărbătoare din Transilvania

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Luni, 2 februarie 2015, de la ora 18.00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc expoziţia intitulată „Măşti şi costume tradiţionale de sărbătoare din Transilvania” organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Asociația Culturală Zestrea.

În accepțiunea contemporană curentă, Transilvania, regiune situată în nord-vestul României, cuprinde atât spațiul intracarpatic al Transilvaniei medievale, cât și Maramureșul, Crișana și Banatul, ținuturi împreună cu care alcătuiește, sub aspectul culturii rurale, o arie relativ unitară. Dimensiunea interculturală definește fundamental această arie, în care elemente culturale mediteraneene, est-europeene și vest-europeene au coexistat.  O parte din aceste elemente au fost amalgamate în creuzetul unei existențe cotidiene comune, altele fiind delimitate conștient, printr-un demers identitar țintit.

Portul popular, funcțional în Transilvania până la jumătatea secolului al XX-lea, a ilustrat în cel mai înalt grad identitățile etnice și zonale din diferitele arii culturale transilvănene, caracterizate printr-un anumit specific istoric și economico-social. Elemente ale costumului tradițional sunt integrate și în vestimentația de mascare, caracteristică obiceiurilor de iarnă, prezente la toate etniile transilvănene, obiceiuri grupate la Crăciun și Anul Nou în mediul românesc și la așa numitul Fărșang – sărbătorit cu precădere de către comunitățile maghiare și săsești.
Puternicul substrat ceremonial și social al acestor obiceiuri explică conservarea lor – în grade diferite – și în actualul context cultural rural, constituind și în prezent un prilej aparte de trăire comunitară.

Expoziţia va rămâne deschisă în intervalul 2–18  februarie 2015, perioadă care coincide cu desfăşurarea faimosului Carnaval de la Veneţia şi prin profilul său se va încadra pe deplin în peisajul cultural al urbei, ce constituie, prin prestigiul cultural şi afluenţa de public înregistrată anual, un mediu de expunere de înaltă relevanţă internaţională. Expoziţia va putea fi vizitată zilnic, în intervalul orar 10,00 – 13,00 şi 16,00 – 19,00. Intrarea este liberă.

 

Sursa: ICR Veneția





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi