Cultura

noiembrie 7, 2013
 

Lucrări de restaurare la Castelul Peleș

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Institutul Național al Patrimoniului (INP) anunță începerea lucrărilor de restaurare la o parte din Castelul Peleș – Terasa cu busturi și Terasa Fântânii lui Adonis (terasa de sud-est). Prin protocolul încheiat cu Casa Regala a României în anul 2010 și reînnoit în anul 2012, Statul român, reprezentat de Ministerul Culturii, și-a asumat obligația ca pe perioada în care va administra Muzeul Național Peleș să investească în lucrări de punere în siguranță și punere în valoare a Complexului Peleș prin intermediul Institutului Național al Patrimoniului, având ca sursă de finanțare Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. Institutul Național al Patrimoniului este instituția abilitată să finanțeze și să urmărească execuția acestor lucrări de restaurare și conservare.

În urma unei decizii de retrocedare, pe 1 martie 2007, Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite Regelui Mihai I. În iunie 2008, Regele Mihai I s-a întors oficial la Castelul Peleş, redevenit domeniu regal, după 60 de ani.

Valoarea lucrărilor de consolidare-restaurare este de 955.769,75 lei TVA inclus, acestea urmând să fie executate într-un termen de 12 luni.

Principalele lucrări care vor fi executate la cele două zone presupun consolidarea porțiunilor de zid prăbușit a Terasei Fântânii lui Adonis, refacerea zidăriei din piatră, refacerea pavajelor, curățarea și tratarea tuturor elementelor din piatră cu remontarea acestora pe pozițiile inițiale, consolidarea coloanelor fântânii centrale și a coloanelor foișorului la Terasa cu busturi și refacerea gazonului pe strat geodren etc.

„Institutul Național al Patrimoniului, printr-un gest simbolic, de ziua onomastică a M.S. Regelui Mihai I, anunță în mod oficial începerea lucrărilor  de reabilitare a Castelului Peleș. Acest eveniment înseamnă, în primul rând, un act de recunoștință al statului român față de Familia Regală a României. Restaurarea Castelului Peleș este un moment cu încărcătură simbolică și identitară. Locul în care s-au născut regii României, spațiul atâtor momente istorice din trecutul național, este un simbol al Patrimoniului Național. Restaurarea Complexului Peleș  reprezintă un act de demnitate națională și un mesaj de încurajare pentru investiția în monumentele istorice de importanță universală. Îmi doresc ca anul viitor să putem recepționa aceste lucrări”, a declarat Alexandru Muraru, directorul general al Institutului Național al Patrimoniului.

Castelul Peleş, reședința de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta, a fost construit între 1873 și 1914, la dorința suveranului, după planurile arhitecților Johannes Schultz şi Karel Liman. Edificiul a fost decorat de celebrii creatori, J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleș este considerat cel mai important ansamblu arhitectonic de tip istorist din România, având caracter de unicat și  prin valoarea sa istorică şi artistică, rămâne unul dintre cele mai importante şi frumoase monumente din Europa. Lucrările de construire a Castelului Peleș au început în anul 1873 pe terenul denumit inițial Piatra Arsă și ulterior domeniul regal de la Sinaia.

Castelul Peleș este înconjurat de șapte terase decorate , situate la cote de nivel diferite cu statui aparținând sculptorului italian Romanelli, concepute în stilul neorenașterii italiene cu fântâni, vase ornamentale și coloane sculptate în piatră și marmură de Carara.

Monumentul a fost reședință regală (1883 – 1947), naționalizată în 1948, muzeu din 1953 până în 1975 și din 1990 până azi. Din anul 2007 Castelul a devenit proprietate a Majestății Sale, Regele Mihai I al României și instituție publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

De asemenea, Complexul Muzeal Peleș este unul dintre cele mai vizitate muzee ale României, având un aflux de peste 350.000 turiști anual.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi