Potrivit Agerpres, regizorul Iulia Rugină debutează pe marile ecrane din România cu lungmetrajul „Love Building”, o comedie care va putea fi urmărită în premieră din 13 septembrie în cinematografele din toată ţara.
Acţiunea filmului este plasată într-o tabără, unde trei pshihoterapeuţi şi traineri încearcă să „repare” relaţiile unor cupluri ajunse într-un moment critic.
„Love Building” este cel mai ambiţios proiect al Şcolii Actoriedefilm.ro în care rolurile principale sunt interpretate de Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol, cei care semnează şi în calitate de producători.
Sursa: Agerpres