Astăzi 28 noiembrie 2012 se împlinesc 23 de ani de la trecerea spre cele veşnice a Părintelui Arsenie Boca – o mare personalitate duhovnicească şi o victimă a comunismului. Pe lângă faptul că este cunoscut oamenilor ca Sfântul Ardealului, Părintele Arsenie Boca s-a ocupat şi de pictură, căreia la vremea respectivă nu i s-a acordat mare atenţie.
Am dorit a vedea părerea unui mare artist contemporan, Nelu Grădeanu „pictor prin credintă şi artist prin vocaţie” despre viziunea sa asupra picturilor Părintelui Arsenie Boca.
Domnule Nelu Grădeanu doresc a vă întreba dacă în perioada comunismului aţi reuşit să îl cunoaşteţi pe Părintele Arsenie Boca şi dacă da, în ce circumstanţe?
Mărturisesc că am avut ocazia de a-l cunoaşte personal prin anii ’87, când eram prin trecerela Patriharhiadin Bucureşti, unde zărisem un bătrân împovărat de boală şi de grija faptului că era urmărit de Securitate, lucrând în atelierele Patriharhiei. Mi se spusese că este Părintele Arsenie Boca şi nimic mai mult. Nu ştiam nimic despre el, nu avea un statut clar, trăind sub un anonimat total, mai ales în ultima perioadă a vieţii sale. Astfel nu i-am acordat importanţă părându-mi un simplu om. La vremea respectivă preoţii care se bucurau de notorietate erau Părintele Cleopa Ilie, Părintele Dumitru Stăniloae şi Părinte Sofian Boghiu.
După moartea Părintelui Arsenie Boca când oamenii au început să facă multe mărturisiri despre împrejurările în care l-au cunoscut şi minunile pe care le înfăptuia pentru ei, în percepţia dvs. a rămas tot un preot anonim sau v-aţi schimbat viziunea?
Cu certitudine mi-am schimbat-o după ce începusem să mă documentez despre personalitatea Părintelui şi despre activitatea sa duhovnicească, regretând enorm faptul că nu am profitat de acea ocazie când un mare sfânt era, putând a-I vorbi.
Se spune că dacă nu căutăm noi sfinţii în această viaţă ne vor căuta ei pe noi. V-aţi dorit să îi vizitaţi mormântul de la Mănăstirea Prislop sau să îi pictaţi chipul Părintelui?
Tind să cred că Părintele Arsenie Boca mi-a dat un semn, că m-a iertat pentru gestul meu de atunci când nu i-am acordat importanţă. Cred acest lucru deoarece în urmă cu şase ani mă vizitase o doamnă simplă pentru a-mi cumpăra trei tablouri, având posibilităţile financiare necesare. Am rămas surprins că după achitarea tablourilor mi-a mai oferit o sumă suplimentară de bani, spunându-mi că mă roagă mult să fac o pictură cu chipul Părintelui Arsenie Boca.
Am simţit o emoţie copleşitoare deoarece doamna respectivă putea să îmi ceară să fac un tablou cu oricare alt preot duhovnic, dar eu amintindu-mi de greşeala mea faţă de Părintele Arsenie Boca am considerat că e un semn divin şi chiar într-adevăr am în plan de-a face un tablou cu chipul lui, dar nu din perioada tinereţii sale, ci din ultima perioadă a vieţii sale, spre maturitate.
Pe lângă harisma de văzător cu duhul (atât de preţuită de ucenicii din Ţara Făgăraşului) şi cea de predicator şi scriitor filocalic, mai există o dimensiune a personalităţii sale care merită în egală măsură atenţie: cea de pictor bisericesc. Cum vi se pare pictura vizionară a Părintelui Arsenie Boca?
Despre pictura Părintelui Arsenie Boca încă nu s-a vorbit destul. Numele Părintelui e asociat mai ales cu volumul „Cărarea Împărăţiei”, o capodoperă a gândirii filocalice româneşti. Inovaţiile (mărturisite şi asumate) aduse la Drăgănescusunt: împărţirea pereţilor laterali în două registre tematice, unul superior, la scară mare, iar altul inferior, la scară mică (consecinţă: „sfinţii sunt implicaţi într-o temă dramatică” – e anulat aspectul static al întregului ansamblu), tonalitatea foarte deschisă a culorilor, armoniile calde, desenul în alb (eliminarea negrului din contur şi compoziţie), tehnica picturii în email, pe fond şi liniatură de aur.
Îndrăznesc să cred că aceste aluzii nu sunt întâmplătoare. Conştient sau nu, Părintele a realizat în pictura lui o sinteză „în duh ortodox” a tradiţiei bizantine cu elemente ale tradiţiei apusene. Este „limita” până la care Răsăritul ortodox poate ieşi în întâmpinarea Apusului catolic şi protestant.
Biserica Sf. Elefterie Nou, de pildă, unde Părintele a lucrat ca pictor secund în anii 1959-1960 deţine o superbă frescă a Maicii Domnului cu Pruncul în absida centrală a altarului. Realizată în timpul prigoanei comuniste (ultimul val de arestări începuse în 1958), fresca pare să înfăţişeze un Prunc Iisus îmbrăcat în zeghe de deţinut, cu mâinile deschise iubitor şi jertfelnic.
Pruncul suferă alături de cei întemniţaţi pe nedrept, ar putea fi „tâlcul” acestei tulburătoare scene (de a cărei singularitate în iconografia ortodoxă nu ne îndoim). E curios faptul că nimeni nu a sesizat acest lucru până astăzi…
Interviu realizat pentru Info Apollonia de Gianina Gheorghiu