Cultura

martie 11, 2013
 

Întâlnire cu poeta Marta Petreu la Bistrot de Venise

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Prin elegantul său ambient şi prin temele de actualitate artistică, culturală şi socială abordate în cadrul evenimentelor organizate cu regularitate, Bistrot de Venise (Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) s-­a impus ca fiind unul din punctele predilecte de întâlnire a elitei artistice veneţiene. 

Din 2009, în luna martie a fiecărui an, selectul local veneţian găzduieşte întâlnirea cu un poet român, ales şi promovat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Evenimentul din 14 martie, care o are ca invitată pe poeta Marta Petreureprezintă cea de-a cincea întâlnire de acest fel, după serile de poezie cu Nina Cassian din 17 martie 2009, Mircea Dinescu din 9 martie 2010, Ileana Mălăncioiu din 12 martie 2011 şi Matei Vişniec din 20 martie 2012.

Proiectul se înscrie în strategia IRCCU Veneţia, iniţiată în 2008, privind promovarea constantă a literaturii române şi a traducerii acesteia în limba italiană.

Marta Petreu este pseudonimul literar al Rodicăi Marta Vartic, scriitoare, profesor de istoria filosofiei româneşti la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi redactor-şef (din 1990) al revistei Apostrof.

Pe plan literar, este autoarea a nouă volume personale de poezie. Profunzimea poeziei sale, dramatismul ideilor şi stilul său energic şi decis nu au trecut neobservate, obţinând numeroase premii. Amintim doar: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1981, 1997), Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (2003, 2005, 2006), premiul „Nichita Stănescu” (1997) şi marele premiu „Lucian Blaga” (2002). De asemenea, este autoarea romanului Acasă, pe Câmpia Armaghedonului care s-a bucurat de un real succes: premiul “Cartea anului” (2011), premiul pentru proză „Liviu Rebreanu” (2011), premiul pentru proză al revistei Poesis (2011) etc.

Poezia sa a fost foarte apreciată de regretatul profesor Marco Cugno, care a inclus câteva poeme în traducere italiană în antologia La poesia romena del Novecento (Alessandria, Edizioni dell’Orso, 1996).

Ca un omagiu adus profesorului Marco Cugno (1939-2012), Roberto Merlo, discipolul şi urmaşul acestuia la catedra de română a Universităţii din Torino, la rândul lui, traducător cu experienţă, a tradus zece poeme din opera Martei Petreu şi va purta un dialog pe marginea creaţiei literare a poetei.

Roberto Merlo este profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Torino. A publicat numeroase studii de literatură şi cultură română în reviste de specialitate din România şi Italia. În ultimii anii a devenit un colaborator constant al IRCCU Veneţia în activitatea de promovare a literaturii române în Italia. Volume traduse din limba română: Doina Ruşti, Zogru, Bonanno editore, 2011; Doina Ruşti, L’omino rosso, Nikita editore, 2012; Gabriela Adameşteanu, Una mattinata persa, Atmosphere libri, 2012.

Întâlnirea anuală de la Bistrot de Venise cu un poet român este sprijinită financiar de Institutul Cultural Român.

 





 
 

 

Omagiu adus filosofului Virgil Nemoianu

Primăria Municipiului Iaşi a fost marţi gazda unei duble lansări de carte. În prima parte manifestării a fost prezentat volumul-omagiu adus activităţii culturale a profesorului şi filosofului Virgil Nemoianu. În cea d...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 

 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 
 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi