Cultura

decembrie 22, 2012
 

Gabriel Andronache și Florin Irimia la cea de-a VI-a ediţie a „Salonului de literatură Zero+”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Muzeul Literaturii Române Iaşi în colaborare cu revistele „ALECART”, „Timpul” şi „Zon@ Literară” au organizat joi, 20 decembrie 2012,la Muzeul„Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, din Iaşi, cea de-a VI-a ediţie a „Salonului de literatură Zero+”. Au citit proză Florin IRIMIA şi Gabriel ANDRONACHE. Moderatorii momentului literar, cam apocaliptic, au fost Mirel CANĂ, Şerban AXINTE şi Moş GERILĂ. Deşi a fost ultima ediţie din anul 2012, când pe stradă mirosea a vin fiert cu scorţişoară, cititorii s-au bucurat de audienţă bună. Pare-se, o parte dintre cei veniţi la lectură s-au înarmat dinainte cu grămezi de zăpadă, pentru că mulţi bulgări literari au fost aruncaţi spre protagoniştii serii. Cei mai mulţi bulgări au ajuns peste paginile lui Gabriel Andronache, care a ţinut toată seară să sublinieze faptul că nu se consideră scriitor, că scrie din pasiune, că nu înţelege rostul real al lecturilor publice şi, mai ales, că nu-i agreează pe critici, care, de fapt, deconstruiesc opera scriitorului de multe ori fără a o înţelege în totalitate. Şerban Axinte, chirurg literar cu ustensilele după el s-a arătat indignat de multe astfel de remarci, de unde, bănuiţi bine, a pornit o polemică acoperită de multă zăpadă, de ghirlande frumos sclipitoare doar la suprafaţă. Florin Irimia, părea ceva mai relaxat, cu toate că a strâns şi el în braţe câteva statuete de zăpadă, şi a acceptat dialogul cu ascultătorii şi participanţii din cadrul întâlnirii.

 

Sursa: salonulzeroplus.wordpress.com

Autor: Gianina Gheorghiu





 
 

 

Prima ninsoare, primul comandament de iarnă

Primii fulgi de nea au scos în stradă 100 de muncitori de la Salubris şi 13 sărăriţe pe drumurile din judeţ. Îngheţul din ultimele zile, dar şi fulguiala de aseară au fost motive pentru ca reprezentanţii muncipalit�...
de
 

 
 

Întârzieri de iarnă

Trenurile de călători circulă cu viteză redusă şi ajung la destinaţii cu întârzieri de zeci de minute, din cauza zăpezii şi a gerului, dar nu sunt trenuri anulate pe nicio magistrală. Potrivit companiei CFR Călăto...
de
 

 
 

Iohannis în Piaţa Universităţii

Prezenţa lui Klaus Iohannis în Piaţa Universităţii a animat grupurile disparate de protestari, făcându-i pe toţi să se îmbulzească pentru a discuta cu el. Unii au primit şi răspunsuri, în timp ce majoritatea nu au...
de
 

 

 

Dialogul Interdisciplinar CONEXIONIS continuă cu Originile tradiției mistice creștine

Dialogurile interdisciplinare continuă cu o nouă discuție, ce va avea loc miercuri, 11 martie, orele 20:00-22:00, în corpul R sala 215. De data aceasta, Dialogul Interdisciplinar CONEXIONIS va aduce în atenția tuturor par...
de
 

 
 

Salonul de literatură „Junimea” se redeschide mâine!

Vineri, 17 octombrie 2014, începând cu ora 18.00, va avea loc deschiderea noii ediții a Salonului de Literatură „Junimea”, găzduit în Galeriile Pod-Pogor. Coordonatorul cenaclului va fi Mirel Cană, iar secretar lite...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi