Cultura

octombrie 30, 2012
 

Festivalul muzicii românești la Filarmonica „Moldova” din Iași

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,
 Universitatea de Arte „George Enescu” şi Filarmonica de Stat ,,Moldova” din Iaşi organizează în perioada 29 octombrie – 03 noiembrie 2012 a XVI-a ediţie a Festivalului Muzicii Româneşti, incluzând concerte simfonice si camerale, cu prime audiţii absolute sau creaţii consacrate şi un simpozion naţional de muzicologie.  Evenimentul continuă astfel profilul seriei noi a Festivalul muzicii româneşti  (începută din 2007),  prin creionarea unui spaţiu al interferenţelor stilistice –  compoziţii muzicale din diverse epoci, stiluri (tradiţională populară, jazz, muzică academică) – în asociere cu dezbaterea teoretică.
De asemenea, ideea corelării actului artistic cu cel de reflectare teoretică, manifestat cu precădere în lucrările simpozionului „Identitate şi contextualitate în muzica românească”, prelungită şi în plan jurnalistic prin realizarea unui număr special al revistei ARTA (revista Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi). Festivalul a fost şi este o oportunitate de afirmare a noii generaţii de compozitori, de interpreţi, de muzicologi.
Festivalul Muzicii Româneşti, singurul festival din ţară concentrat în exclusivitate pe muzica românească, a cunoscut două etape de existenţă:
Între anii 1972-1988 au avut loc zece ediţii, care au avut drept efect crearea unui public fidel, numeros şi interesat de muzica românească, o tot mai mare participare a celor mai valoroase forţe artistice şi creatoare din România şi înscrierea festivalului în enciclopediile internaţionale de specialitate.
A doua etapă a început în anul 2007, a avut o ritmicitate anuală şi a încercat să refacă beneficiile enumerate mai sus, după aproape două decenii de inexistenţă a festivalului. Ediţia a XVI-a îşi propune să asigure continuitatea, să creeze premisele menţinerii ritmicităţii anuale în viitor şi readucerea festivalului în atenţia vieţii artistice internaţionale. Interesul reprezentanţilor vieţii muzicale internaţionale faţă de muzica românească cultă de toate genurile a putut fi creat şi amplificat prin perenitatea festivalului.
 
 
AGENDA FESTIVALULUI
 
Luni, 29 octombrie 2012, ora 19, Sala Ion Baciu” a Filarmonicii „Moldova”
Concert de muzică veche, Ansamblul „Anton Pann”
Marţi, 30 octombrie 2012, ora 19, Sala Ion Baciu” a Filarmonicii „Moldova”
Concert cameral, Cvartetul „Ad libitum” şi
Ansamblul „Nova Musica Viva”
Miercuri, 31 octombrie 2012, ora 11, Sala „Eduard Caudella” – Universitatea de Arte „George Enescu”
Concertul claselor de compoziţie
Portret componistic Iulia Cibişescu‐Duran
Miercuri, 31 octombrie 2012, ora 19, Sala Ion Baciu” a Filarmonicii „Moldova”
Concert coral, Corul academic „Gavriil Musicescu”
Joi, 1 noiembrie 2012, orele 9–14, Sala Symposion – Universitatea de Arte „George Enescu”
Simpozion
Joi, 1 noiembrie 2012, ora 17, Sala „Eduard Caudella” – Universitatea de Arte „George Enescu”
Concert cameral, Cvartetul de clarinete „Orpheus”
Joi, 1 noiembrie 2012, ora 19, Sala Ion Baciu” a Filarmonicii „Moldova”
Concert de muzică psaltică, Ansamblul „Byzantion”
Vineri, 2 noiembrie 2012, orele 9–14, Sala Symposion – Universitatea de Arte „George Enescu”
Simpozion
Lansare de carte
Vineri, 2 noiembrie 2012, ora 19, Sala Ion Baciu” a Filarmonicii „Moldova”
Concert simfonic, Orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova”
Dirijor: Gottfried Rabl (Austria)
Solistă: Diana Jipa
Sîmbătă, 3 noiembrie 2012, ora 17, Sala Ion Baciu” a Filarmonicii „Moldova”
Concert simfonic, Orchestra „MuzArt”
Dirijor: Sabin Păutza
Solişti: Florin Croitoru, Cătălin Opriţoiu
Sîmbătă, 3 noiembrie 2012, ora 19, Sala Ion Baciu” a Filarmonicii „Moldova”
Ansamblul „Archaeus”
Autor: Smaranda Năstasă




 
 

 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

Festival de tehnologie la Iaşi

În acest weekend ieşenii sunt aşteptaţi la o expoziţie inedită de gadgeturi şi tehnologii. Timp de trei zile, pasionaţii de inventică sunt invitaţi la cel mai mare centru comercial din Iaşi unde se desfăşoară Fest...
de
 

 
 

Moş Nicolae vine la Iaşi

La finalul acestei săptămâni, vine Moş Nicolae! Ieşenii sunt invitaţi să petreacă aceste momente în Iulius Mall, unde vor avea parte de un festival de datini şi tradiţii susţinut de copii, o competiţie de şah pent...
de
 

 

 

„Muzica adevărată trebuie să iasă din cluburi”

Un fost coleg de trupă cu doi dintre artiştii care s-au stins în incendiul din Club Colectiv, trage un semnal de alarmă pentru lumea muzicii româneşti. Cei care l-au cunoscut pe Adrian Rugină, toboşarul trupei Bucovina,...
de
 

 
 

Sărbătoare vestimentară la Iaşi

Iaşul s-a aflat zilele acestea sub semnul extravaganţei, găzduind prima ediţie a festivalului Kasta Morrely Fashion Week. Evenimentul de anvergură internaţională a căutat să promoveze trendurile de modă, reunind desig...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi