Uniunea Artiştilor Plastici din România filiala Iaşi vă invită la deschiderea expoziţiei de fotografie „Caii de sub Chiciura” semnată Codruţ Şerban la Galeria „Theodor Pallady” Iaşi, str. Lăpuşneanu nr. 7 – 9. Expoziţia poate fi vizitată începând cu 20 februarie până pe 1 martie. Proiectul fotografului Codruţ Şerban a început în urmă cu 4 ani, fiind susţinut de către Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi s-a materializat prin publicarea unui album de fotografie în 2013.
Codruţ Şerban este în prezent lector dr. în cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (ocupând şi funcţia de prodecan), fiind preocupat şi implicat în acţiuni de protejare a mediului în zona Bucovinei. Expoziţia de faţă este dedicată cailor Hergheliei Lucina, dezvăluind preocuparea constantă pentru universul cabalin şi pasiunea fotografului pentru natură. Siluetele cabaline sunt surprinse în 48 de fotografii alb şi negru (40 in format A3, 8 in format A2), această cromatică minimalistă urmărind să potenţeze vizitatorului impresia de atemporal.
Artistul fotograf mărturiseşte că a realizat fotografiile din această expoziţie pe parcursul a patru ani; ni-l închipuim aşadar studiindu-şi cu răbdare personajele dar nu într-un atelier sau la o masă de scris, ci chiar în mijlocul naturii, surprinzând cu unealta sa de creaţie (aparatul fotografic) momente fugare.
Departe de civilizaţie, sub „Chiciura” (sub vârful Chiciura) există un loc în care contemporanul este (încă) puţin prezent, Herghelia Lucina. Aceasta este singura herghelie din ţară în care este crescută rasa de huţuli pur sânge, un punct pe hartă suspendat în timp. Codruţ Şerban pătrunde din nou, prin aceste imagini, în tărâmurile copilăriei, surprinzând lumina, întunericul, zăpada, ceaţa, umbrele, ritmul pădurii. Vulnerabilitatea, vitalitatea şi misterul par că străbat portretele de cai ale artistului, lucrările sale putând fi văzute ca o naraţiune a identităţii şi locului.
În imaginarul urban actual, calul ocupă un loc important. Îl întâlnim atât în interfaţa mai mult sau mai puţin televizată a lumii în care trăim: filme hollywoodiene, reclame media, cât şi în casele de pariuri şi Jocurile Olimpice. Pe de altă parte, majoritatea fotografiilor cu „pretenţii” artistice, accentuează imaginea interacţiunii dintre om şi mediu, (în trendul eco actual) distrugerea de către primul a lumii naturale. Puţini artişti reuşesc să surprindă imagini, aşa cum sunt cele de faţă, care să oglindească puterea pe care o are natura asupra noastră, capacitatea acesteia de a-l modela pe om într-o diversitate de moduri.
Ce ne propune artistul fotograf să vedem în această expoziţie? O altfel fel de interpretare-vizionare. Dincolo de elementele de curiozitatea informaţională (calul huţul, herghelia) care stârnesc curiozitatea documentară, expoziţia este mai mult decât atât. Este o incursiune artistică în tărâmul mitic al muntelui, al pădurii, populată de personaje la randul lor mitice: caii. De aceea aceste fotografii reprezintă transcederea obiectului fotografiat de la un obiect de studiu zoologic la un obiect de studiu artistic. Caii devin personaje ale unei naraţiuni mitice înrădăcinată în realitatea concretă şi fiecare fotografie este un moment în desfăşurarea acesteia.
Am putea presupune că formaţia sa de americanist a fost încă un argument pentru a vedea în acest animal şi altceva decât frumuseţea convenţională pe care o vede omul urbanizat contemporan.
Fotografiind caii, lentila aparatului surprinde ca într-o adevărată saga, pe lângă aceste personaje principale şi alte personaje, care le valorizează pe primele şi dobândesc propria lor importanţă, devin astfel identităţi vizuale aparte: timpul/trecerea timpului, anotimpurile, muntele, pădurea, iarba. Se restaurează astfel un mod mitic de a trăi pe care structurile moderne nu-l mai pot comunica şi care implică în mod necesar o polifonie a acestor personaje. Rămân pe retină în mod pregnant câteva siluete şi portrete ce se distanţează ca adevăraţi eroi ai poveştii: calul cu coama deasă şi ondulată, puţin blazat şi parcă copleşit de propria sa frumuseţe, iapa cu capul plecat şi nostalgia din ochii ei, silueta masculină a unui armăsar ce îşi face dansul ritual în zori. Surprinzătoare este chiar poziţia fotografului: îl bănuim parcă în mijlocul tuturor acestor personaje extraordinare, fiind şi el un personaj retras şi secundar (mai mult o reflexie a unui personaj), dar şi paradoxal, în exteriorul, lor, contemplativ, narator omniscient, de o obiectivitate nostalgică.
Fotografiile prezentate în această expoziţie nu dau impresia unei aglomerări inutile de cadre, fiecare imagine în parte pune o lumină aparte pe subiectul fotografiat, oferindu-i o aură de solitudine care rezonează mai profund cu privitorul.
Expoziţia ne propune o călătorie minunată în spaţiul şi timpul mitic dar paradoxal concret al Cailor, pana la urma în spaţiul şi timpul Frumuseţii.
