Cultura

iulie 2, 2014
 

Expoziţia de sculptură „Semne şi culori pentru paradis” de Aurel Contraş în Mica Galerie a IRCCU Veneţia

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Marţi, 1 iulie 2014, la orele 18,30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a avut loc vernisajul expoziției de sculptură „Semne şi culori pentru paradis”, de Aurel Contraş, curator prof. Grigore Arbore Popescu.

Expoziția “Semne şi culori pentru paradis” îşi are rădăcinile în lumea tradiţiilor şi simbolurilor creștine, sculptorul Aurel Contraş creând noi forme care vorbesc despre istoria umanității. Lucrările sculptorului sunt totodată culte și populare, poetice și mistice, colorate și conturate, arhitecturale și inginerești, făcându-l astfel un demn urmaș al lui Brâncuși. Și tocmai urmând filonul brâncușian, artistul este vrăjit de Veneția și de tradițiile sale. De aceea, o expoziție personală de Aurel Contraș la Veneţia este binevenită: asemănarea dintre tradițiile românești cu cele venețiene în prelucrarea materialelor precum piatra, lemnul, lutul sau bronzul este una din caracteristicile acestei expoziții care devine o parte integrantă a contextului citadin.

Sculptorul Aurel Contraş s-a născut în nordul Ardealului, la Meseşenii Sălajului unde a crescut şi a învăţat despre frumos în spaţiul purificat de prezenţa unor lăcaşuri de cult cu o vechime de peste 400-500 de ani. Valorile acestor locuri, despre care artistul vorbeşte cu multă căldură, definesc şi opera sa: viaţa cu marile etape, de la naştere la trecerea în nefiinţă, credinţele, munca. Aceste mari teme se îngemănează şi se potenţează una pe cealaltă, conectându-ne prin opera lui Aurel Contraş la marea istorie a omenirii, la mica istorie a omului, la esenţe, la speranţă. Operele lui Aurel Contraş au fost prezentate în expoziţii personale la Căminul Artei şi Galeria Simeza din Bucureşti, la Galeria Ioan Sima din Zalău, la Galeria UAP Sibiu, la Muzeul de Artă din Constanţa şi în numeroase expoziţii de grup. Lucrări de artă monumentală se află la Şimleu Silvanei, la Zalău, Alba Iulia, Bistriţa Năsăud, Bucureşti, iar în muzeele din ţară şi din străinătate (Franţa, SUA sau Germania) se regăsesc numeroase alte sculpturi ale sale.

Expoziţia este realizată cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi va putea fi vizitată în Mica Galerie a IRCCU Veneţia din Cannaregio 2211, până pe data de 21 iulie 2014, de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00–12.00 şi 16.00–19.00. Intrarea este  liberă.





 
 

 

O nouă expoziţie de pictură în Iaşi

Orice iubitor de artă poate vizita până pe 31 august,  Expoziţia de pictură ,,EmiNeTo” din cadrul Galeriei de Artă Grand Hotel Traian. Autorul operelor de artă este Sabo-Bucur Marius Nicolae, absolvent  al Liceului d...
de
 

 
 

Celebrarea spiritului naţional

Anul trecut, evenimentele dedicate zilei naţionale la Iaşi au înregistrat un record de audienţă, de peste 10.000 de persoane. Nici anul acesta, Iaşul nu se va lăsa mai prejos, după cum a declarat primarul Mihai Chirica....
de
 

 
 

Festivalul „Teodorenii”, la a doua ediţie

Concurs de traduceri şi creaţii literare, expoziţii, spectacole de teatru, degustări de vin şi dezbateri pe diferite teme, toate acestea şi nu numai îi vor aştepta pe ieşeni la Festivalul „Teodorenii”. Aflat la a d...
de
 

 

 

Dali şi Divina Commedia

Zilele acestea ieşenii au prilejul de a vizita expoziţia „Salvador Dali – Divina Commedia”, găzduită de Muzeul Unirii. Vernisajul expoziţiei a avut loc joi, 21 octombrie şi s-a bucurat de o prezenţă numeroasă a i...
de
 

 
 

Pelerinaj, de la Iaşi la Barbizon

Simezele Galeriilor de Artă ale Ateneului Tătărași au găzduit joi seara un eveniment plastic deosebit, vernisajul expoziţiei „Pelerinajul cultural”. Expoziţia de pictură propune o parte din lucrările realizate de p...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi