Cultura

martie 14, 2013
 

Echos Francophones la prima Cafenea Literară din 2013

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi şi Lectoratul Francez din Iaşi, invită liceenii şi studenţii iubitori de francofonie şi de literatură să participe pe data de 14 martie 2013, ora 18.30, în librăria Librarium din Palas Mall, la prima cafenea literară din cadrul concursului naţional de poezie şi proză în limba franceză, Echos Francophones.

În cadrul acestei cafenele literare se va discuta despre: Fenomenul poeziei contemporane şi Scriitorul – între meserie și vocație. Ca invitaţi îi avem pe doamna lector de limbă franceză din Iaşi, Elena Thuault şi doamna Daniela Gîfu – cercetător postdoc. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, Facultatea de Informatică, autorul volumului de poezii „PĂCATUL NELINIŞTII / LE PÉCHÉ DE L’INQUIÉTUDE”, alături de care vom încerca să redescoperim poezia contemporană.
De asemenea, participanții vor avea ocazia să recite, să asculte și să discute pe marginea unor opere literare propuse de organizatori și să interacționeze cu personalități culturale din Iași. Accesul la aceste creaţii literare supuse analizei se va realiza şi într-o manieră mai puţin convenţională, aflată la cumpăna artelor clasice: teatru şi muzică.

Acest eveniment este organizat în cadrul concursului de poezie și proză în limba franceză Echos Francophones ajuns în acest an la cea de-a VIII-a ediție şi va fi urmat de o a doua cafenea literară. Rolul acestora este constituit de familiarizarea cu temele propuse anul acesta pentru concurs: Le cri de l’âme francophone, La guerre des mots şi Les rêves qui mènent nulle part, de dezbaterea lor pe baza textelor înscrise în concurs, precum și pe baza altor opere provenite din spațiul francofon. Cele două cafenele vor suscita controverse cu privire la actualitatea fenomenului numit „poezie”, în special în rândul tinerilor de astăzi.

 

Sursa: www.culturainiasi.ro





 
 

 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

Se schimbă conducerea de la Direcţia de Creşe

Reprezentanţii municipalităţii organizează, cu o zi înainte de ajunul Crăciunului, prima probă din concursul de promovare pentru ocuparea funcţiei contractuale de director la Direcţia de Creşe. Data limită a depuneri...
de
 

 
 

Noi directori la Institutul ,,Socola”

La începutul lunii acesteia, la Institutul de Psihiatrie ,,Socola”, a fost organizat concursul pentru ocuparea posturilor de director medical, director de îngrijiri şi director financiar contabil. Cei care ocupau posturile...
de
 

 

 

Avocaţi pentru o zi

Sâmbătă, Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept, Iaşi a organizat un concurs cu tematica ,,Procese Simulate- Drept Civil Obligaţii” la Tribunalul Iaşi. Organizatorii au dorit ca prin acest concurs, studenţii de ...
de
 

 
 

Olimpiadă la chimie, pentru liceeni

Sâmbătă, Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului a Universităţii Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iaşi organizează cea de-a treia ediţie a concursului ,,Acad.Cristofor Simionescu”. Concursul cuprinde ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi