Cultura

martie 22, 2013
 

Cum a fost sărbătorită Ziua Mondială a Poeziei la Salonul de Literatură Zero +

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Ziua de 21 martie a fost declarată de către UNESCO, din 1991, ca Ziua Mondială a Poeziei. Cum nu putea trece neobservată la Iaşi, am mers să vedem cum e sărbătorită aceasta la Salonul de Literatură Zero +, aflat aseară la cea de-a XVI-a ediţie.

Înainte de începerea evenimentului am întrebat cum este percepută această zi şi dacă poezia a fost sărbătorită, ori trebuie sărbătorită doar în această zi.

Scriitorul Liviu Antonesei, unul din moderatorii Salonului de Literatură, a declarat pentru Info Apollonia: „Eu sunt mai ambiţios, aş vrea ca în fiecare zi să fie ziua poeziei, consider poezia un lucru important, care ar merita atenţie în fiecare zi”.

Poeta Anca Mizumschi, invitatul special al serii de poezie la cenaclu, legată afectiv de Iaşi, a recunoscut că se simte onorată de invitaţie, chiar dacă iniţial nu ştia că prezenţa la Salon va coincide cu această sărbătoare. „Evident că mă simt onorată, oricine s-ar simţi onorat, şi într-un asemenea mediu, în casa Dosoftei şi de Ziua Mondială a Poeziei. Este un dar pentru mine. „, a spus autoarea.

Iulian Sîrbu, invitat să citească poezie, deşi aflat la începutul acestei „aventuri”, neavând încă un volum, la întrebarea reporterului nostru, Alin Mureşanu, cum a sărbătorit Ziua Mondială a Poeziei, a răspuns: „prin poezie, cum să o sărbătoresc? Fiind Ziua Mondială a Poeziei, am scris o poezie pe care o voi citi în seara asta şi în plus am pregătit mai multe poezii pe care am să le prezint la salonul literar din seara asta tocmai în cinstea sărbătoririi ei. „

Salonul a debutat cu intervenţiile lui Liviu Antonesei şi a criticilor literari Dorin Mironescu şi Bogdan Creţu, asupra celor două volume de poezie ale Ancăi Mizumschi, „În moalele cerului” şi antologia „Cartea de citire”.

„Da, am susţinut-o mereu pe Anca Mizumschi, cred că am scris la volumul ei de debut, mi-a plăcut de la primul volum şi mi-au plăcut toate volumele. Are ceva foarte interesant, un aer de prospeţime în toată poezia dar în acelaşi timp e foarte rafinată, dacă citeşti la suprafaţă poate nu observi. Anul trecut a publicat două carţi, una de inedite şi o antologie şi îţi face impresia unei poete clar care există, care nu are cum să nu fie luată în seamă. „, a anunţat Liviu Antonesei.

În termeni elogioşi au vorbit şi cei doi critici literari, distingând schimbarea care intervine în poezia Ancăi Mizumschi cu acest nou volum. „În moalele cerului ne confruntă cu altceva. Dacă poemele dinainte erau transparente, acestea devin tulburi, imprevizibile. Mi se pare că acum îşi dă măsura Anca Mizumschi”, a declarat Dorin Mironescu. „Poezia din acest volum e foarte firească, nu mai are nevoie de tertipuri. Şi-a câştigat o rostire simplă, nu mai e nici o ruptură în text. E o poezie directă şi foate exigentă”, a completat şi Bogdan Creţu.

Seara a continuat prin lectura de poezie a autorilor Andrei Kiper şi Iulian Sîrbu, printr-o discuţie în marginea acesteia şi printr-un maraton de poezie întreţinut de oricine a avut la el o poezie şi a dorit să o citească.

 

Autori: Alin Mureşanu şi Nicoleta Dabija

 

Galerie foto Info Apollonia

 

 

 

 

 

 

 





 
 

 

Aniversarea Universităţii de Arte “George Enescu”

Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi sărbătoreşte zilele acestea 155 de ani de la înfiinţare. În cadrul evenimentului, universitatea va acorda miercuri, 21 octombrie, distincţia Doctor Honoris Causa profes...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 

 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 
 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi