Cultura

noiembrie 8, 2013
 

„Cronicile genocidului” – romanul anului 2012

Romanul „Cronicile genocidului” de Radu Aldulescu a primit cel mai mare punctaj din partea celor 23 de bloggeri care au jurizat cărțile înscrise în cursa pentru Premiul literar „Augustin Frăţilă”, în valoare de 10.000 de euro, oferit de compania Philip Morris Trading. 

„Scriitorul nu este singur. Datorez scrierea acestui roman mai multor oameni, dar în primul rând celei căreia îi este dedicat: Constanţei, acum şi pururea. Ce s-a întâmplat după scriere e o poveste care îmi aparţine în mai mică măsură. În privinţa premiului, pot spune că sunt mai mult decât emoţionat. Sincer, sunt aproape înspăimântat. Aş fi tras nădejde să nu mi se întâmple tocmai mie şi tocmai acum, la o vârstă când deja mă socoteam ferit. Aş vrea să împart acest premiu cu toţi cei nominalizaţi şi cu ceilalţi cincizeci de autori care au avut cutezanţa să se dedice scrierii unui roman. Aş vrea să-l împart, de asemenea, cu toţi cei care aici şi acum scriu şi citesc literatură română. Aşa să vă ajute Dumnezeu!”, a declarat Radu Aldulescu.

„Craii şi morţii” de Dan Stanca, „Cronicile genocidului” de Radu Aldulescu, „Hotel Universal” de Simona Sora, „Omar cel orb” de Daniela Zeca și „Şoseaua Căţelu 42” de Alina Nedelea au fost cele cinci romane finaliste la Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012. Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex. Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache din cele 56 de romane înscrise în competiţia pentru marele premiu.

„Cronicile genocidului” este unicul roman postdecembrist care depune mărturie despre o lume profund şi tragic marcată de mecanismele implacabile ale societăţii româneşti în tranziţie. Cronicar empatic al timpurilor noi, Radu Aldulescu, în acest al optulea roman al său, continuă să reconstituie destine pe care istoria oficială nu le-ar fi înregistrat niciodată.

Radu Aldulescu (n. la 29 iunie 1954, Bucureşti) a debutat în 1993 cu romanul „Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele: „Amantul Colivăresei”, „Îngerul încălecat”, „Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare”, „Proorocii Ierusalimului”, „Mirii nemuririi” (Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române), romanul-verité „Ana-Maria şi îngerii”, „Cronicile genocidului.” A scris scenariul filmului „Terminus Paradis” (regizat de Lucian Pintilie), care a obţinut Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Veneţia.

„Cronicile genecodului”, de Radu Aldulescu va fi promovat şi în librăriile partenere din Bucureşti şi din ţară: Cărtureşti, Compania de Librării Bucureşti (CLB), Diverta şi magazinul online Elefant.ro.

Premiul literar „Augustin Frăţilă”, o iniţiativă a Asociaţiei Casa de cultură, va fi acordat în fiecare an pentru cel mai bun roman apărut în anul anterior, conform unei selecţii făcute de critici literari şi de bloggeri cu influenţă în mediul online.





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi