Cultura

martie 9, 2014
 

Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – POVEȘTI dă undă verde înscrierilor

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Muzeul Literaturii Române Iaşi, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – filiala Iaşi,organizează  cea  de-a  XXII-a  ediție  a  Concursului  Naţional  „Ion  Creangă”  de  creaţie  literară  –POVEŞTI, ediție care va avea loc în  perioada 12-13 aprilie 2014, la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca din Țicău).

Creatorii,  indiferent  de  vârstă,  își  pot  înscrie  lucrările  până pe  data  de  30 martie  2014.  La concurs pot participa români de pretutindeni, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Republica Moldova și Ucraina). Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii” sau „Poveşti scrise de adulţi”. Textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate.

Concurenţii vor expedia lucrările în plic timbrat (imprimate), până la data de 30 martie 2014 (data  poştei)  pe  adresa:  Muzeul  „Ion  Creangă”  (Bojdeuca),  str.  Simion  Bărnuţiu,  nr.  4,  Iaşi,  cod700118, tel. 0747/499488. O serie de premii vor fi acordate câștigătorilor de către juriul format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, în cadrul Zilelor Bojdeucii, în ziua de 13 aprilie 2014, astfel:
– Premiul „Ion Creangă” al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi;
–       Premiul Muzeului Literaturii Române Iași;
–       Premiul Editurii Muzeelor Literare;
–       Premiul revistei „Dacia literară”;
–       Premiul revistei „Convorbiri literare”;
–       Premiul Editurii „Junimea”;
–       Premiul Editurii „Timpul”;
–       Premiul Galeriilor Anticariat „D. Grumăzescu”;
–       Premiul Bojdeucii „Ion Creangă”;
–       Premiul Studioului de Radio Iaşi;
–       Premiul Teatrului „Luceafărul” Iaşi;
–       Premiul pentru Fantasy al Clubului UNESCO „Quasar”;
–       Menţiuni la Secţiunea copii.

De asemenea, poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul „Poveştile de la Bojdeucă” care va fi lansat în aprilie 2015. Conform tradiției,  anul acesta  se  va lansa  volumul al  XV-lea al  „Poveştilor  de la Bojdeucă”, cuprinzând 70 de texte ale autorilor premiați la ediția din anul anterior. În anul 2013 au fost înscrise 195 de lucrări la concurs.





 
 

 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

Se schimbă conducerea de la Direcţia de Creşe

Reprezentanţii municipalităţii organizează, cu o zi înainte de ajunul Crăciunului, prima probă din concursul de promovare pentru ocuparea funcţiei contractuale de director la Direcţia de Creşe. Data limită a depuneri...
de
 

 
 

Noi directori la Institutul ,,Socola”

La începutul lunii acesteia, la Institutul de Psihiatrie ,,Socola”, a fost organizat concursul pentru ocuparea posturilor de director medical, director de îngrijiri şi director financiar contabil. Cei care ocupau posturile...
de
 

 

 

Avocaţi pentru o zi

Sâmbătă, Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept, Iaşi a organizat un concurs cu tematica ,,Procese Simulate- Drept Civil Obligaţii” la Tribunalul Iaşi. Organizatorii au dorit ca prin acest concurs, studenţii de ...
de
 

 
 

Olimpiadă la chimie, pentru liceeni

Sâmbătă, Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului a Universităţii Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iaşi organizează cea de-a treia ediţie a concursului ,,Acad.Cristofor Simionescu”. Concursul cuprinde ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi