Cultura

septembrie 30, 2015
 

Concert extraordinar „Sounds of Life”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Maestrul Sabin Păutza a venit din nou la Iaşi, pentru a dirija concertul extraordinar „Sounds of  Life”. Evenimentul a fost găzduit luni seară de Piaţa Naţiunilor din centrul Iaşului. Concertul i-a avut drept invitaţi speciali pe soprana Irina Iordăchescu și tenorul Hector Lopez, alături de Orchestra Română de Tineret.

Referitor la repertoriul acestui eveniment muzical extraordinar, dirijorul Sabin Păutza crede că acesta este bine echilibrat, prin partiturile alese şi valoarea interpretărilor.

Ca de fiecare dată, un astfel de concert extraordinar presupune şi un parteneriat cu valorile muzicale ieşene.

Despre planurile sale în viitorul imediat, maestrul Sabin Păutza recunoaşte că, de când s-a a retras la pensie, este mult mai solicitat.

Concertul ocazionat de deschiderea noului an universitar a fost organizat cu participarea Corului academic “Gavriil Musicescu” al Filarmonicii Moldova Iași.

 

Reporter: Alin Mureșanu

 





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi