Cultura

octombrie 4, 2013
 

Chipuri fără umbră, în viziunea artistului plastic Constantin Tofan

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , ,

Galeria de Artă DANA din Iaşi găzduieşte în perioada 1 – 25 octombrie expoziţia de grafică semnată de către artistul plastic ieșean Constantin Tofan. Odată cu vernisajul expoziției care va avea loc luni, 7 octombrie, orele 18.00 la sediul galeriei se va lansa si albumul de artă „TOFAN – Chipuri fără umbră” semnat de către artist, iar în deschiderea evenimentului va vorbi criticul de artă Valentin Ciucă.

„În spațiul artelor vizuale românești, dincolo de spectacolul flamboiant al nemăsuratelor orgolii, publicul, istoricii și criticii de artă stabilesc ierarhiile breslei, subiectivismul fiind, deseori, poate întotdeauna, o metodă de lucru. Gustul, un concept mereu disputat, intră și el în economia gestionării nemuririi. Pictorul și profesorul Constantin Tofan, universitar și coleg apreciat constant și firesc de zugravii de subțire și de public, exprimă permanent un fel discret de a trăi în lumină, generos, harnic, al cărui vechi principiu primus inter pares, primul dintre egali, ține de democrația celor care își evaluează corect, obiectiv, locul între ceilalți. Ascensiunea profesională până la cel mai înalt nivel, doctoratul, numeroasele expoziții interne și internaționale, taberele de creație estivale unde este permanent invitat, capacitatea de a dialoga de la egal la egal cu confrații se finalizează la nivel colectiv în conturarea unui climat de normalitate și de loială concurență. Bonomia personajului, generozitatea față de cei care-l solicită la nevoie i-a configurat dimensiunea de lider, de reper stabil în orizontul mereu frământat al cotidianului.
Viziunea plastică a lucrărilor de grafică de acum fac, de fapt, elogiul liniei și al compoziției, a traiectului dominat rațional unde ideea de fantezie și libertate potențează expresia unei structuri arhitectural articulată, surprinzătoare și bazată pe fluiditatea formei și a fanteziei.
Desenul lui Constantin Tofan are claritate franceză și rigoare germană în sensul în care ceea ce este bine conceput devine limpede exprimat. Nu cultivă suspansul sau inechivocul, ci traseele grafice au uneori fluența unei idei spontane sau, alternativ, îndelung cumpănite prin relația aparentă a contrariilor. Artistul izbutește firesc, convingător, un tot compozițional unde vagul fior poetic potențează strategia grafică a ansamblului. Termenul strategiei trebuie nuanțat și privit în relație cu dimensiunea intelectuală a artei. Piramidele izbucnesc în cuprinsul paginii albe și susțin bolțile imaginare ale cerului, ca un fel de despărțire prin act creator a limitelor de orice fel. Proporțiile generate de raporturi libere dintre parte și întreg îi permit lui Constantin Tofan să situeze centrul optic al imaginii, mai sus sau mai jos, în funcție de elementele ansamblului grafic. Suprafețele dense sau transparente ale culorii fragile, diafane, permit generarea unor spații ritmate unde linia angulară sau modelată conduce la veritabile surprize optice”, a declarat criticul de artă Valentin Ciucă.

Expoziţia va fi deschisă publicului în cursul săptămânii între orele 10.00-18.00, iar sâmbăta între orele 10.00- 13.00.

 





 
 

 

O nouă expoziţie de pictură în Iaşi

Orice iubitor de artă poate vizita până pe 31 august,  Expoziţia de pictură ,,EmiNeTo” din cadrul Galeriei de Artă Grand Hotel Traian. Autorul operelor de artă este Sabo-Bucur Marius Nicolae, absolvent  al Liceului d...
de
 

 
 

Colaj artistic şi ritmuri blues, la Iaşi

În vremurile noastre, arta vizuală nu este destinată să fie închisă în spaţiile convenţionale ale muzeelor sau ale galeriilor de artă. La Iaşi, arta vizuală se apropie de cititori, păşind în cafenele, pub-uri şi...
de
 

 
 

Celebrarea spiritului naţional

Anul trecut, evenimentele dedicate zilei naţionale la Iaşi au înregistrat un record de audienţă, de peste 10.000 de persoane. Nici anul acesta, Iaşul nu se va lăsa mai prejos, după cum a declarat primarul Mihai Chirica....
de
 

 

 

Festivalul „Teodorenii”, la a doua ediţie

Concurs de traduceri şi creaţii literare, expoziţii, spectacole de teatru, degustări de vin şi dezbateri pe diferite teme, toate acestea şi nu numai îi vor aştepta pe ieşeni la Festivalul „Teodorenii”. Aflat la a d...
de
 

 
 

Fondurile europene – un nou spaţiu pentru cultură

Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi” din Iaşi a organizat, în cadrul zilelor instituţiei, Expoziţia de arhitectură poloneză ,,Fondurile europene- un nou spaţiu pentru cultură”. Evenimentul este rezultatul parte...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi