Cultura

octombrie 22, 2015
 

Capodopere grafice, la Palat

În premieră la Iaşi, iubitorii de artă au acum ocazia de a vizita expoziţia „Capodopere ale graficii lui Albrecht Durer”. Pe 20 octombrie a avut loc vernisajul acestei expoziţii de excepţie, în aripa vestică a Palatului Culturii.

Exponatele fac parte din colecţia personală a lui Thomas Emmerling, cel care a oferit anul trecut ieşenilor expoziţia de gravură „Rembrandt”. Acum, aici se reunesc trei gravuri din secolul al XVI-lea şi 108 stampe ale marelui artist renascentist, imprimate de Armand-Durand printr-o tehincă ce permite o redare până la cel mai fin detaliu.

Evenimentul este organizat de Complexul Naţional Muzeal “Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Centrul Cultural German din Iaşi. Aceasta este prima întâlnire a ieşenilor cu renumitul desenator şi gravor german, care a revoluţionat perspectiva în arta plastică. Cei interesaţi se vor putea bucura de acest regal plastic până pe 6 noiembrie.

Andrei Alecsa





 
 

 

O nouă expoziţie de pictură în Iaşi

Orice iubitor de artă poate vizita până pe 31 august,  Expoziţia de pictură ,,EmiNeTo” din cadrul Galeriei de Artă Grand Hotel Traian. Autorul operelor de artă este Sabo-Bucur Marius Nicolae, absolvent  al Liceului d...
de
 

 
 

Recuperarea simbolului Iaşului

Redeschiderea pentru public a Palatului Culturii va avea loc pe 27 aprilie 2016, în această zi intrarea fiind liberă pentru toţi cei care vor dori să viziteze edificiul simbol al oraşului. Într-o primă etapă, redeschid...
de
 

 
 

Celebrarea spiritului naţional

Anul trecut, evenimentele dedicate zilei naţionale la Iaşi au înregistrat un record de audienţă, de peste 10.000 de persoane. Nici anul acesta, Iaşul nu se va lăsa mai prejos, după cum a declarat primarul Mihai Chirica....
de
 

 

 

Festivalul „Teodorenii”, la a doua ediţie

Concurs de traduceri şi creaţii literare, expoziţii, spectacole de teatru, degustări de vin şi dezbateri pe diferite teme, toate acestea şi nu numai îi vor aştepta pe ieşeni la Festivalul „Teodorenii”. Aflat la a d...
de
 

 
 

Dali şi Divina Commedia

Zilele acestea ieşenii au prilejul de a vizita expoziţia „Salvador Dali – Divina Commedia”, găzduită de Muzeul Unirii. Vernisajul expoziţiei a avut loc joi, 21 octombrie şi s-a bucurat de o prezenţă numeroasă a i...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi