Cultura

mai 28, 2013
 

“Cafeneaua critică” – prima ediţie a premiilor şi ediţia 101: aniversarea “manifestului” Cercului Literar de la Sibiu

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Pe 13 mai 1943 apărea în ziarul Viaţa scrisoarea deschisă a unui grup de tineri intelectuali ardeleni adresată criticului bucureștean, modernist și europeist E. Lovinescu: text cu valoare de manifest al grupării care avea să rămână în istoria literaturii române sub denumirea de Cerc Literar de la Sibiu (manifestul, redactat de I. Negoiţescu, a fost semnat, în numele întregului grup, cu pseudonimul Damian Silvestru).

După 70 de ani, Cafeneaua critică de miercuri, 29 mai, de la ora 19.00, propune o discuţie despre ceea ce a devenit între timp una dintre cele mai importante grupări din întreaga istorie a literaturii române. Alte puncte de pornire: numeroasele ediţii recente de scrieri ale „cerchiştilor” Ştefan Aug. Doinaş, Radu Stanca, I. Negoiţescu, Cornel Regman, Ion D. Sîrbu, Ioanichie Olteanu, Wolf von Aichelburg ş.a., precum şi o serie de studii, grupaje de revistă sau numere speciale consacrate Cercului Literar. De asemenea, se împlinesc în 2013, 10 ani de la demararea proiectului european de alcătuire a Arhivei naţionale şi europene a Cercului Literar de la Sibiu, sub egida Fundaţiei Culturale Secolul 21.

Invitaţi: Zorina Regman, Alina Ledeanu, Ion Vartic, Emil Hurezeanu, Ioan Cristescu.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A.

 





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi