Cultura

ianuarie 27, 2013
 

ACTORI DE PRESTIGIU AI TEATRELOR NAŢIONALE ÎŞI DAU ÎNTALNIRE ÎN… ŢARA LUI CARAGIALE

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Radio România prin Teatrul Naţional Radiofonic, Radio România Cultural şi studiourile teritoriale: Timişoara, Târgu Mureş, Iaşi şi Cluj-Napoca a adus în casele ascultătorilor adevărate personaje, interpretate de actori celebri ai Teatrelor Naţionale din aceste oraşe, prin proiectul de teatru radiofonic serial: Ţara  lui Caragiale. Schiţe contemporane despre momente trecute… sau invers!?  în regia artistică a lui Mihai Lungeanu.

Acest serial se va încheia în ultima săptămână din luna ianuarie 2013, cu difuzarea în premieră, la Radio România Cultural, a episoadelor 8, 9 si 10  realizate cu participarea actorilor Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Timişoara şi, în reluare, episoadele 1-7 , în interpretarea artiştilor Teatrelor Naţionale  din Târgu Mureş, Iaşi şi Cluj-Napoca.

Cu acest prilej, la Sediul Radiodifuziunii Române, sala Catinca Ralea, va fi organizat marţi, 29 ianuarie 2013, orele 12.00, un eveniment multimedia cu participarea tuturor celor implicaţi în proiect, un dialog VIZUALIZAT (prin platforma video a SRR)  între actori ai Teatrelor Naţionale din Iaşi, Cluj, Târgu Mureş şi Timişoara, redactori, realizatori din cadrul Teatrului Naţional Radiofonic şi presă.

Actorii vor fi prezenţi în studiourile teritoriale ale Radio România, alături de redactorii de specialitate care au îngrijit producţiile şi vor oferi în premieră detalii despre culisele realizării unui astfel de proiect, unic la nivel naţional, care aduce în casele ascultătorilor şi în arhiva SRR producţii de cea mai bună calitate pe texte de Caragiale, montate într-o cheie actuală.

De altfel Mihai Lungeanu, regizor artistic, iniţiatorul şi  realizatorul proiectului spune: „Fenomenul Caragiale ne cuprinde, ne descifrează, ne pune în stare de nelinişte, ne trezeşte şi ne provoacă – printr-un zâmbet deseori amar – să privim viaţa cu luciditate şi, de ce nu, cu mai multă responsabilitate. Poate că repunerea operei lui nenea Iancu sub lupa contemporaneităţii va trimite spiritele încă neadormite spre re-lectură şi meditaţie, spre desluşire şi zâmbet, spre ironia deschisă şi speranţa ascunsă cu care Ion Luca Caragiale şi-a semnat, inconfundabil, opera devenită zestre spirituală şi reper cultural. “               

 

 

Programarea spectacolelor la Radio România Cultural este următoarea:

Luni, 28 ianuarie, de la ora 16.00, Premieră –schiţele „Amicul X…’’, „Atmosferă încărcată’’ şi „Critica teatrală şi presa noastră’’ de Ion Luca Caragiale

Marţi, 29 ianuarie, de la ora 16.00, Premieră – schiţele „Petiţiune’’ şi „Diplomaţie’’ de Ion Luca Caragiale

Miercuri, 30 ianuarie, de la ora 16.00, Premieră – schiţele „Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii ’’ şi „Măscărici şi grămătici’’ de Ion Luca Caragiale.

Interpretează: Vladimir Jurăscu, Irenne Flamann Catalina, Damian Oancea, Eugen Moţăţeanu, Claudia Ieremia, Viorica Suchici Codricel, Cristian Szekeres, Valentin Ivanciuc, Doru Iosif, actori ai Teatrului Naţional  Mihai Eminescu din Timişoara.

Joi, 31 ianuarie, de la ora 19.00, schiţele „Cronica fantastică”, „Moftangii – Rromânul”, „Înfiorătoarea şi îngrozitoarea şi oribila dramă din strada Uranus”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Moftangii – Rromânca”, „Urgent…”, „Moftangii – Savantul” de Ion Luca Caragiale.  Interpretează: Marinela Popescu, Nicolae Cristache, Elena Purea, Costin Gavază, Dan Rădulescu, Eduard Marinescu, Monica Ristea, actori ai Teatrului Naţional din Târgu Mureş

 Vineri, 1 februarie, de la ora 14.05, schiţele „Bacalaureat”, „Dascăl prost”, „CFR”,  de Ion Luca Caragiale. Interpretează: Dionisie Vitcu, Petru Ciubotaru, Mihaela Arsenescu Werner, Constantin Popa, Emil Coşeru, actori ai Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi

Duminică, 3 februarie, de la ora 19.00, schiţele „Situaţiunea”, „Justiţie”, şi „Art. 214 de Ion Luca Caragiale. Interpretează: Melania Ursu, Cornel Răileanu, Petre Băcioiu, Anca Hanu, Ruslan Bârlea, actori ai Teatrului Naţional Cluj-Napoca.

 

 

 

 





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi