Ieri, 13 decembrie 2012, la Salonul de literatură ZERO+ de la Casa Dosoftei ne-au onorat cu prezența poetele Nicoleta Popa și Amelia Stănescu, care au avut curajul să înfrunte zăpada proaspăt așternută pentru a ne face cunoștință cu universul lor poetic Au venit de la zeci de kilometri, respectiv Pitești și Constanța, participanții apreciind pozitiv acest lucru. Alături de ele, a citit proză Victor Țuțuianu.
Moderatorii evenimentului au fost Mirel Cană și Șerban Axinte, cu participarea poetului Horia Zilieru.
Nicoleta Popa este o autoare cu maturitatea artistică propriu-zisă a personajului feminin cu o anumită dulceață, care pare să prevadă declinul. Toate textele citite aseară de aceasta par să aducă un soi de discurs care ar avea anumite mize. S-a mai constatat că opera scritoarei are o tendință spre poezie-proză. O poezie care nu respinge accentele postmoderne, dovedindu-se reflexivă și meditativă.
„Fragmente din inima mea” este una din cărțile dăruite de poetă aseară invitaților, o carte care sugerează câteva modele spirituale îndepărtate (Dostoievski, Saramago, Becket, Cioran) sau repere din poezia română contemporană provenind din diverse generaţii.
„În lume e un haos total. Nu cred într-o ordine absolută, nu cred în echilibru, poate doar în iluzia lui. Nu cred în cei care se autocontrolează, care cred că sunt stăpâni pe propria fiinţă. Nu cred în cei care practică abstinenţa, nu cred că mulţi dintre cei care trăiesc în păcat îl iubesc pe Dumnezeu mai puţin decât cei mai mari asceţi ai acestei lumi., Cred mai degrabă într-o viaţă de artist, de boem, nu de contemplare, ci de trăire dureroasă a existenţei, de implicare în iluzie şi păcat până la contopirea totală cu neantul (şi cu toate acestea o viaţă de sfânt)”. Cu viaţa interioară lamentată de realul banal şi respingător, fiinţa poetică se apără, în mod paradoxal, prin agresiunea verbală îndreptată împotriva martorului impasibil sau a cititorului comod din fotoliu. Insurgenţa poetică vizează, în fond, inerţia din toate sferele de manifestare socială. Poetul Horia Zilieru a sugerat poetei că textele sale sunt ca niște mici insulițe și dacă le-ar grupa mai mult s-ar realiza un arhipelag.
Poezia Ameliei Stănescu este o poezie curată, ușor aluzivă, mizând mult pe metaforă. Este inoculată o anume delicatețe și o lumină caldă care se degajă din versurile poetei, aceasta fiind adepta reducerii poemului la esenţă, la aforismul liric, la despodobirea completă de cuvinte, la descărnarea totală, explicând aceasta într-o artă poetică plasată.
Ambele poete posedă instrumentele necesare pentru a creea poezii care să delecteze cititorii avizați și pe cei mai puțin avizați.
Autor: Gianina Gheorghiu
Foto: Gianina Gheorghiu
