Îndrăgostiţii au ajuns la UPU

Şase tineri au fost loviţi de Valentine s Day, nu de săgeata lui Cupidon ci de cea a lui Bachus, pentru că au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, cu o alcoolemie record. Cea mai m...
de
 

 
 

Important congres medical la Iaşi

Sute de specialişti din Franşa, Israel, Statele Unite ale Americii, Austria, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud şi Finlanda s-au întâlnit la Iaşi.  Timp de trei zile ei participă la unul dintre cele mai importante ev...
de Laura Romila
 

 
 

Testare HPV gratuită

Centrul Medical Medis din Iaşi deschide o campanie de testări gratuite pentru depistarea virusului HPV. Campania se realizează cu sprijinul Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Grigore T.Popa” Iaşi. Cancerul de col...
de
 

 

 

Tratamente medicale în străinătate

Avem specialişti în sănătate care ar putea efectua operaţii mult mai complexe, însă condiţiile din spitale noastre lasă de dorit iar dotările permit doar câteva intervenţii. Iar listele de aşteptare sunt prea lungi...
de
 

 
 

O gravidă a murit după ce a fost plimbată între spitale

O tânără din Roman, aflată în a 21-a săptămână de sarcină, a murit la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Medicii susţin că până a ajuns la această unitate medicală, a fost internată în alte trei spitale....
de Info Apollonia
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi