La Iaşi s-au pus bazele unei colaborări, pe mai multe domenii, cu Republica Socialistă Vietnam. O delegaţie din această ţară a fost în vizită oficială la Casa Pătrată pentru a se întâlni cu reprezentanţii autorităţii şi administraţiei publice locale.
Delegația Ambasadei Republicii Socialiste Vietnam în România a fost compusă din Excelenţa Sa Tran Thanh Cong, Ambasadorul acestui stat, Le Ngoc Thi, Consilier comercial în cadrul Ambasadei și Le Anh Tuan, Secretar. Amintim faptul că actualul ambasador a fost instalat în funcţie în urmă cu patru luni.
La întrunirea cu membrii delegaţiei ambasadei au participat prefectul Marian Grigoraș, vicepreședintele Consiliului Județean Victorel Lupu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași Paul Butnariu și Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Iași.
Menţionăm faptul că, de când şi-a preluat mandatul, noul Ambasador al Republicii Socialiste Vietnam în România nu a mai făcut nicio vizită în afara Bucureştiului, cu excepţia Iaşului.
Cosmin Dan