Administratie

martie 28, 2018
 

Înfrățirea cu orașul Houston un succes

Mai multe articole de »
Postat de: Laura Romila
Etichete:

Înfățirea orașului Iași cu Houston s-a concretizat și într-o vizită oficială a unei delegații ieșene în frunte cu Mihai Chirica. Cu această ocazie a fost semnat și acordul bilateral de către primarul Iașului și omologul său Sylvester Turner. Acest acord poate atrage în viitor investiții importante în Iași, Houston fiind unul dintre cele mai importante centre de dezvoltare economică din SUA.

Primarul Iaşului a fost marcat de importanța acordată de autoritățile americane respectului față de lege. De asemenea, edilul a rămas impresionat de infrastructura din statul Texas, dar și de faptul că această în regiune domeniul medical este extrem de dezvoltat. La University of Texas in Austin s-a ajuns de asemenea la un acord de introdu­cere a FEAA într-un program internaţional de instruire antreprenorială coordonat de partea americană.

Primarul Mihai Chirica a vizitat și Universitatea Texas care este centrată pe studii în domeniul economic. La University of Texas in Austin s-a ajuns de asemenea la un acord de introdu­cere a FEAA într-un program internaţional de instruire antreprenorială coordonat de partea americană.

Ideea acestei înfrățiri aparține misiunii economice Afaceri.ro, iar acordul are și o parte centrată pe educație. Cu ocazia acestei vizite s-au pus bazele unei colaborări între UMF Iaşi şi UT Health, iar la Rice University au avut loc discuţii concrete privind un acord care ar facilita un schimb intercultural între studenţii şi profesorii din SUA şi cei de la Facultatea de Economie şi Admi­nistrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi. (preluare Apollonia TV)





 
 

 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

SCUTIŢI DE PLATA PARCĂRII!

La Iaşi găsirea unui loc de parcare în centrul municipiului este în orele de vârf aproape imposibilă. In ultima vreme, parcometrele sunt deseori stricate iar şoferii nu ştiu cum să procedeze. Administratorii parcărilo...
de Laura Romila
 

 

 

Au început lucrările la Baia Turcească

Au început lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat la sfârşitul lunii august. Proiectul va fi finanţat din Fondul European d...
de Laura Romila
 

 
 

Municipalitatea investeşte în sănătatea elevilor şi studenţilor

Elevii nu se vor mai putea plânge de dureri în timpul orelor. Cei de la Primăria Iaşi au decis să investească în reţeaua cabinetelor de medicină dentară şcolară.  Campania este finanţată de Primăria Municipiului...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi