Administratie

noiembrie 9, 2015
 

Aeroportul Iaşi, apreciere internaţională

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Aviaţia civilă din Iaşi s-a remarcat în ultimii ani printr-o evoluţie semnificativă şi o creştere a vizibilităţii, datorate implementării unor strategii viabile. Recenta inaugurare a Terminalului 3 şi introducerea de noi zboruri externe reprezintă dovezi în acest sens. Astfel, Aeroportul Internaţional din Iaşi este singurul aeroport din Europa invitat la forumul de Aviaţie Mondială 2015. Această întrunire de anvergură internaţională va avea loc în perioada 23-25 noiembrie la Montreal, Canada, şi este organizată de Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile. Forumul va întruni peste 1500 de reprezentanţi ai industriei aviatice mondiale. Obiectivele vizate de eveniment vor fi eficientizarea infrastructurii aeroporturilor, sporirea siguranţei la nivelul aviaţiei civile şi iniţierea de noi strategii de dezvoltare economică centrate pe aviaţia civilă. Directorul Aeroportului Iaşi, Marius Bodea, este invitat la eveniment în calitate de speaker, în cadrul sesiunii „Studii de caz şi poveşti de succes: Aviaţia conduce la prosperitate locală şi regională”.

Andrei Alecsa





 
 

 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

SCUTIŢI DE PLATA PARCĂRII!

La Iaşi găsirea unui loc de parcare în centrul municipiului este în orele de vârf aproape imposibilă. In ultima vreme, parcometrele sunt deseori stricate iar şoferii nu ştiu cum să procedeze. Administratorii parcărilo...
de Laura Romila
 

 

 

Au început lucrările la Baia Turcească

Au început lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat la sfârşitul lunii august. Proiectul va fi finanţat din Fondul European d...
de Laura Romila
 

 
 

Municipalitatea investeşte în sănătatea elevilor şi studenţilor

Elevii nu se vor mai putea plânge de dureri în timpul orelor. Cei de la Primăria Iaşi au decis să investească în reţeaua cabinetelor de medicină dentară şcolară.  Campania este finanţată de Primăria Municipiului...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi