Joi, 2 iulie 2015, de la 19.30, Galeria de Arta ”Cupola” vă invită la vernisajul expoziţiei ON THE OTHER SIDE, semnată Dana Ştefania Apostol. Pictoriţa va expune o serie de lucrări realizate pe pânză, lucrări considerate de critica de specialitate ca fiind imaginea exactă a emoțiilor și zvâcnirilor trupului.
Dana Ștefania Apostol îmbină periplul feminității și al senzualității cu propriul său limbaj plastic, un univers pictural, sensibil, colorat și curajos. Expoziția este cu atât mai riguroasă cu cât artista a dezvoltat acest univers ani la rând pentru a-l putea concentra într-un simplu gest de armonie. Așadar, invitația servește unei mângâieri de libertate, acolo unde, dorința nu este un păcat ci evoluție.
Expoziții anterioare:
- 2012, octombrie-Opening “Inlight Theater Pub”, expoziție personală de pictură, București;
- 2012, decembrie-Expoziție de grup “Contrapunct”, Carol 53, Bucharest;
- 2013, aprilie – ‘Și zbor în jurul tău’ / ‘And I’m flying around you’,expoziție personală de pictură, Galeria Occidentului, București;
- 2013, decembrie- ‘Pe un pământ cu cerul mic’, expoziție personală de pictură, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, București;
- 2014, martie-‘Picturi acustice’, expoziție personală de pictură, Fratelli Espresso Bar, București
- 2014, aprilie-Expoziție personală de pictură, Galeriile Williams, București;
- 2014, noiembrie-‘Sub Univers’, expoziție personală de pictură, Galeria Occidentului, București.
Vernisajul va fi prezentat de criticul de artă, Prof. Univ. Dr. Mihai Pastragus și acompaniat de un recital de pian Petru Musteață.
Expoziția este deschisă în perioada 1-10 iulie 2015.