Tineret

decembrie 9, 2012
 

Concert caritabil „Inimă de copil”, mâine, la CCS!

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Luni, 10 decembrie, de la ora 18.00, sunteţi aşteptaţi la un concert caritabil numit „Inimă de copil”, ce are ca rezultat strângerea de fonduri pentru copiii internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Maria” Iaşi, secţia Neonatologie Prematuri, cu vârste de până la un an.

Proiect îşi propune să sensibilizeze opinia publică din municipiul Iaşi cu privire la problematica copiilor internaţi în spitale şi să dezvolte sentimentul de solidaritate între cetăţeni, ducând astfel la asumarea colectivă a problemelor sociale (responsabilitate socială, comportament pro-social).

Concertul se va desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi, unde vor concerta artişti ca: Alexandra Andrei şi Cosmin Vaman, Corul “Mitropolit Iosif Naniescu”, Iustina Irimia şi Trupa Refresh (X Factor). Intrarea se face pe bază de donaţie, iar valoarea minimă a acesteia este de 15 lei.

Banii obţinuţi atât din vânzarea biletelor, cât şi din sponsorizări şi/sau donaţii vor fi folosiţi pentru amenajarea unui salon destinat mamă-copil şi a unui spaţiu în care mamele să poată veni să-şi alăpteze copiii care s-au născut prematur şi să petreacă timpul împreună cu bebeluşul pe perioada internării.

Venind la acest concert veţi participa automat şi la tombola oferită de www.lovebubbletea.ro cu premii şi surprize!





 
 

 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

Bani de la norvegieni

Mulţumită unui parteneriat cu autorităţile din Norvegia, Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi va renova Secţia de Oncologie. Proiectul se ridică la 1,3 milioane de euro, bani din care s-a achiziţionat un R...
de
 

 
 

50 lei să-ţi trimiţi copilul la grădiniţă

Caravana de vară „Fiecare Copil în Grădiniță” a ajuns săptămâna aceasta la Iaşi, județul cu peste 5.700 de beneficiari estimați. Proiectul urmărește informarea părinților cu privire la Legea nr. 248/2015 și ...
de
 

 

 

Ajunşi la spital cu arsuri grave

Tot mai multe cazuri disperate ajung zilnic la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” Iaşi. Doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost transportaţi în stare gravă la spital, după ce au suferit a...
de
 

 
 

Meniu tradiţional pentru pacienţii de la Oncologie

Bolnavii care îşi vor petrece Anul Nou la Institutul Regional de Oncologie vor avea parte de un meniu special, din care nu vor lipsi mâncărurile tradiţionale. Ca şi de Crăciun, cei care îşi petrec sărbătorile în spi...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi