Posts Tagged ‘atentate’
 

 

Intensificarea raidurilor antiteroriste

Preşedintele francez, Francois Hollande, a ordonat intensificarea raidurilor împotriva grupării Stat Islamic în Siria, dar şi în Irak, la şase zile după atentatele de la Paris soldate cu 129 de morţi, a anunţat joi se...
de
 

 
 

Atentate în Nigeria

Cel puţin 46 de persoane au fost ucise şi peste 120 rănite, în două atentate din oraşele nigeriene Yola şi Kano, dintre care unul a fost comis de două fete-kamikaze cu vârste de 11 şi respectiv 18 ani, au anunţat aut...
de
 

 
 

Ofensivă antitero la Paris

O intervenţie a forţelor speciale franceze Raid a avut loc miercuri dimineaţă la Saint-Denis, o localitate situată la periferia Parisului, unde s-au putut auzi numeroase focuri de armă şi detonări, locuitorii fiind aver...
de
 

 

 

G20 – Combaterea terorismului

Preşedintele SUA, Barack Obama, omologul său rus, Vladimir Putin, şi ceilalţi lideri ai statelor membre G20 au ajuns duminică în Turcia, pentru o reuniune care are ca subiect principal combaterea terorismului, în context...
de
 

 
 

Franţa în doliu

Premierul francez, Manuel Valls, a declarat luni că Franţa „va trăi mult timp” cu ameninţarea terorismului şi trebuie să se pregătească pentru posibilitatea unor „noi replici” după atentatele de...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi