O echipă de cercetători a făcut public faptul că a descoperit un remediu pentru surzire, după ce testaseră un medicament ce stimulează urechea internă. Medicamentul declanșează regenerarea cililor auditivi. Până în prezent, refacerea celulelor nu era posibilă din pricina mai multor factori precum expunerea la zgomote intense sau infecțiile. În plus, acest tip de surzire, care este des întâlnit la muzicienii rock și DJ, a fost considerat ireversibil până acum.
La ora actuală, însă, experții au reușit să redea parțial auzul unor șoareci care se confruntă cu această problemă. Deși studiul se află de abia la început, experții sunt de părere că ea ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente eficiente pentru surditatea indusă de zgomot. Cilii auditivi din melcul urechii sunt extrem de importanți pentru auz. Vibrațiile sunetului transferate de la timpan mișcă acești cili făcând ca mesajele nervoase să fie transmise creierului. În lipsa acestor cili, căile auditive sunt blocate și nu mai este recepționat nici un mesaj de către centrul auditiv al creierului. În timp ce acești cili se pot regenera la păsări și pești, la mamifere fenomenul nu are loc.
Noua abordare implică „reprogramarea” celulelor urechii interne prin inhibarea unor proteine denumite Notch. Studii anterioare demonstraseră că semnalele proteinei contribuie la prevenirea transformării celulelor stem din melcul urechii în cili auditivi. Medicamentul suprima proteina Notch și de aceea experții l-au testat pe șoareci. Oamenii de știință au observat că după injectarea cu acest medicament a șoarecilor afectați de surzire din cauza zgomotului, aceștia au început să genereze cili auditivi funcționali. S-a demonstrat că cilii auditivi pot fi regenerați din celule aflate în apropiere de melcul urechii. Celulele s-au transdiferențiat în celule ciliate după inhibarea cailor de semnalizare Notch. În acest fel, noua generație de cili auditivi a asigurat o refacere a auzului în regiunea melcului urechii. Cum pierderea auzului este o problemă mondială care afectează aproximativ 250 de milioane de indivizi, noile descoperiri au o importanţă majoră.
Sursa: www.descopera.ro
Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA