Depresia îi face pe oameni să devină mai bătrâni din punct de vedere biologic decât sunt în realitate, prin accelerarea procesului de îmbătrânire la nivelul celulelor.
Oamenii de ştiinţă ştiau deja că persoanele diagnosticate cu depresie severă prezintă un risc ridicat de apariţie a bolilor asociate procesului de îmbătrânire, precum cancerul, diabetul, obezitatea şi maladiile cardiace. Acestea sunt provocate, cel puţin în parte, de anumite comportamente de viaţă considerate nesănătoase, precum abuzul de alcool şi inactivitatea fizică.
Însă oamenii de ştiinţă bănuiau că depresia are la rândul ei propriul efect asupra celulelor din organism. În urma unui experiment, aceștia au constatat că în cazul persoanelor depresive, telomerii, a căror funcţie este aceea de a stopa pierderile nedorite din ADN, sunt mult mai scurţi. Măsurarea lungimii lor reprezintă o metodă de estimare a îmbătrânirii celulare.
Sursa: Mediafax