Doar 40% dintre angajați le mulțumesc în mod frecvent colegilor de la birou, arată un nou studiu, potrivit „The Wall Street Journal”.
Deci, dintre toate locurile unde oamenii au ocazia de a spune „Mulțumesc”, locul de muncă este ultimul pe listă.
Totuși, studiile din domeniu arată că angajații care se simt apreciați sunt mai productivi și mai loiali. Unii șefi se tem că angajații vor ajunge să profite de ei dacă își arată recunoștința. Alți manageri cred în puterea cuvântului „Mulțumesc”, dar se tem ca nu cumva să pară ciudați sau nesinceri în ochii angajaților. Un alt motiv pentru evitarea mulțumirilor este că, uneori, managerii nu vor să-l facă să se simtă prost pe cel pe care vor să-l laude.
Doar 10% dintre adulți își exprimă zilnic recunoștința față de un coleg și doar 7% îi mulțumesc șefului. 35% dintre participanți au declarat că se tem ca nu cumva colegii lor să profite de ei dacă își exprimă gratitudinea.Cercetarea a fost realizată pentru Fundația „John Templeton” din West Conshohocken, Pennsylvania, o organizație nonprofit care sponsorizează cercetări legate de creativitate, libertate și recunoștință.
Autor: Smaranda Năstasă