Fotbaliștii echipei FC Botoșani s-au întors de ieri la antrenamente după ce duminică au primit liber din partea tehnicianului Cristian Pustai. Moldovenii au intrat săptămâna aceasta în linie dreaptă pentru jocul cu FC Voluntari din etapa 18-a a Ligii I, meci foarte important în economia rămânerii în primul eșalon. Săptămâna trecută, Pustai a pus accentul pe factorul fizic, iar până la duelul cu ilfovenii toate antrenamentele vor fi axate pe factorul tehnico-tactic.
Confruntarea dintre FC Botoșani și FC Voluntari a fost programată de Liga Profesionistă de Fotbal, luni, 23 noiembrie, cu începere de la ora 18:00.
Radu Căciulă