Social

noiembrie 30, 2012
 

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei. La mulți ani celor care poartă acest nume!

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileii, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu știm cu certitudine dacă numele Andrei era numele său real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din sec. II-III d.Hr.

Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține că acest nume – Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peștera care i s-a oferit ca adăpost.

30 noiembrie marchează începutul iernii, încetinirea ciclului naturii și implicit, momentul în care hotarul dintre viață și moarte este cel mai slăbit. Noaptea de 29 spre 30 noiembrie este denumită „Noaptea Strigoilor”, când viețile și casele oamenilor pot fi perturbate de diferite creaturi demonice.

Cea mai la îndemână armă contra făpturilor nopții este usturoiul. Gospodinele trebuie să pregatească multe bucate cu usturoi ca să alunge ghinionul din casă. Casele trebuie unse la uși și la geamuri cu usturoi și tot cu usturoi se ung și țărușii porții, frunțile și piepturile celor care locuiesc în casă. Oalele și cănile trebuie întoarse cu gura în jos și firimituri de pâine se întind afară pentru ca strigoii să nu caute mâncare în cămări.

În ziua de Sf. Andrei nu se împrumută bani, altfel vei aduce pagubă în casă.

Una dintre tradiții sfătuiește fetele nemăritate să coacă o „Turtică de Andrei” foarte sărată și să o mănânce înainte de culcare. Băiatul care vine în vis să-ți ofere apă pentru a-ți calma setea este cel care te va cere în căsătorie în cursul anului următor.

De Sf. Andrei se pune grâu la încolțit și fiecare membru al familiei trebuie să își semene propriul grâu. Se pun boabe de grâu într-un vas cu un strat subțire de pământ, care este udat constant. Grâul ar fi indicat să se poziționeze lângă fereastră pentru a obține destulă lumină. De Anul Nou se interpretează norocul și sănătatea ce va fi hărăzită fiecăruia în anul ce va urma în functie de înălțimea și grosimea firelor de grâu. Dacă nu ai grâu, există alternativa cepei.

Conform unei alte tradiții, în podul casei sunt urcate 12 cepe sănătoase care să fie lasate până în seara de Crăciun. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au stricat în săptămânile care au trecut indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolțit – luni favorabile recoltei.

Autor: Marius-Contantin Popa





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi