Luni, 29 iulie, de la ora 9.00, în Piața Tricolorului din Iași, Garda de Onoare formată din militari și jandarmi a sărbătorit Ziua Imnului Național al României prin manifestații militare. Pe lângă intonarea Imnului Național al României, fanfara Garnizoanei Iași a cântat și alte cântece patriotice.
La eveniment a luat cuvântul prefectul Romeo Olteanu, care le-a vorbit ieșenilor despre importanța simbolurilor naționale. „Alături de tricolor, imnul național formează un întreg ca națiune. În tumultul vieții cotidiene, puține repere naționale mai trezesc sentimente în inimile românilor. În urmă cu 165 de ani, la Râmnicu- Vâlcea, actualul imn național a făcut ca inimile românilor să tresară”, a declarat Romeo Olteanu, Prefectul Județului Iași.
Ziua Imnului Național a fost stabilită pe data de 29 iulie pentru a comemora evenimentele din timpul revoluției din 1848. Imnul „Deșteaptă-te române” a fost un cântec menit să fie alături de toți românii, în cele mai dificile momente și i-a îndemnat să lupte pentru libertate.
Interzis de regimurile totalitare, revoluția din 1989 a readus marșul revoluționar în spiritul public, iar imnul „Deșteaptă-te române” a fost ales drept imn național al României. După 9 ani, prin lege, ziua de 29 iulie a fost declarată Ziua Imnului Național.
„De 23 de ani imnul «Deșteaptă-te române» se aude în toată lumea, pentru românii care obțin performanțe de orice fel. Este important ca generațiile viitoare să înțeleagă pe deplin contextul prin care a luat ființă acest cântec, dar și momentele care au fost motorul unor acțiuni care au schimbat destinul unei țări. Toate aceste evenimente au făcut ca imnul să își pună amprenta definitiv în istoria poporului român. Indiferent de ocazie, intonarea imnului național trebuie să trezească în sufletul oricărui român sentimente de mândrie și patriotism”, a mai precizat prefectul județului Iași.
Pe tot parcursul manifestărilor circulația auto de pe bulevardul Anastasie Panu, tronsonul din zona Casei Pătrate, a fost deviată pe strada cu liniile de tramvai dinspre Palatul Culturii.
Conform Constițutiei României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.