Social

noiembrie 12, 2012
 

Românii care reciclează PET-uri pot primi bani

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,
Ministerul Mediului şi Pădurilor a lansat astăzi un proiect ce își doreşte să impulsioneze colectarea şi reciclarea PET-urilor şi a dozelor de aluminiu de la populaţie. Astfel, în marile centre comerciale vor fi instalate automate pentru preluarea PET-urilor și a dozelor de aluminiu, consumatorul primind în schimb un voucher cu o valoare de 5 bani pentru fiecare sticlă de plastic sau doză de aluminiu reciclată.
Bonul eliberat de automat poate fi utilizat la cumpărăturile din centrele comerciale partenere în proiect (Cora, Auchan și Carrefour). Costurile fiecărui voucher vor fi suportate de fiecare magazin în parte.
Conform iniţiatorilor, acesta este primul proiect de acest fel realizat în România, pe baza unui acord voluntar încheiat între autorităţile publice şi reprezentanţii sectoarelor economice implicate. Costul unui singur automat se ridică la 35.000 de euro.
Potrivit ministrului Mediului, noul proiect va contribui și la crearea de locuri de muncă, întrucât la montarea a 20 de astfel de aparate se creează circa 50 de locuri de muncă.
Autor: Smaranda Năstasă




 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi