Creştinii s-au adunat în număr extrem de mare pentru a se aşeza la rândul format pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfintei Maria Magdalena şi a Sfântului Ioan Gură de Aur. În noaptea de marţi spre miercuri, pelerinii care au venit la Catedrala Mitropolitană, au format un rând pe o distanţă de doi kilometri, spre dimineaţă acesta fiind redus la un kilometru şi jumătate. De la începutul pelerinajului de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, la Sfântă s-au închinat mai bine de 150 de mii de creştini. De menţionat mai este şi faptul că de vineri şi până astăzi, peste 300 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au leşinat stând la rând. Dintre aceştia, 18 au fost transportaţi în stare gravă la spital.
Carmen Stanciu