Social

November 20, 2012
 

Începe campania de vaccinare antigripală gratuită

Mai multe articole de »
Postat de:
Tags: , ,

Ministerul Sănătăţii începe în această săptămână, la nivel naţional, campania de vaccinare antigripală gratuită. Au fost achiziționate un milion de doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Distribuirea acestora se realizează în aceste zile.
Ministerul Sănătăţii a alocat pentru campania de imunizare din sezonul 2012-2013 un buget egal celui din 2011-2012, adică 11 milioane de lei.
Prioritate la imunizare vor avea persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice (în special boli respiratorii şi cardiovasculare), boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi femeile însărcinate. Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va face prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare.

Autor: Smaranda Năstasă





 
 

 

Ieşenii refuză vaccinul antigripal

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, Iaşi susţin că numărul celor care se vaccinează împotriva gripei scade de la un sezon la altul. În acest moment, nici prima tranşă nu a fost folosită, din cele peste ...
de
 

 
 

Se caută operatori de calcul

Autoritatea Electorală Permanentă demarează campania de recrutare a operatorilor de calculator ai secțiilor de votare. Acest proces se face în baza normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monit...
de
 

 
 

Asaltul artei asupra cetăţii

Arta, în toate formele sale, este oglinda evoluţiei spirituale a omului. Pe de o parte, ea este cheia dăinuirii eterne a celor înzestraţi cu o sensibilitate estetică deosebită, pe de altă parte ea marchează caracterul ...
de
 

 

 

Testare HPV gratuită

Centrul Medical Medis din Iaşi deschide o campanie de testări gratuite pentru depistarea virusului HPV. Campania se realizează cu sprijinul Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Grigore T.Popa” Iaşi. Cancerul de col...
de
 

 
 

Profesorii şi studenţii apollonişti donează sânge în „Colectiv”

Întreaga comunitate academică şi studenţii Universtităţii „Apollonia” din Iaşi, aduc un omagiu memoriei victimelor care şi-au pierdut viaţa sau au fost grav rănite în urma tragicului accident ce a avut loc în Bu...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi