Un raport solicitat de preşedintele francez Francois Hollande şi publicat marţi a redeschis posibilitatea ca eutanasia să fie legalizată. Astfel, guvernul recomandă ca Franţa să permită medicilor să „accelereze decesul” bolnavilor în fază terminală, care doresc să moară.
Raportul urmează să fie înaintat unui consiliu naţional de etică, care va analiza circumstanţele exacte în care unui medic i se permite să participe activ la decesul pacientului său. În cazul în care se va decide acceptarea propunerii guvernamentale, un proiect de lege poate fi pregătit până cel târziu în luna iunie a anului viitor.
Poporul francez susţine în majoritate covârşitoare legalizarea eutanasiei. Un sondaj de opinie realizat în luna octombrie a relevat că 89% dintre francezi sunt în favoarea legalizării, potrivitFrance24.
În cursul acestei săptămâni, o altăţarăeuropeană, Belgia (unde eutanasia este legală din 2002), a anunţat că urmează să facă modificări legislaţiei pentru a permite şi minorilor sau persoanelor bolnave de Alzheimer să solicite moartea asistată.
Sursa: semneletimpului.ro
Autor: Gianina Gheorghiu, redactor Agenția de presă Info Apollonia