În intervalul 15 septembrie – 10 octombrie, Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi va derula o campanie de informare şi conştientizare a deţinătorilor de arme şi muniţii cu privire la condiţiile, efectuarea şi consecinţele uzului de armă. Campania este intitulată „Uzul ilegal de armă te poate transforma în infractor”.
În cadrul acestei campanii, se vor desfăşura instruiri cu deţinătorii de arme în cadrul unor şedinţe organizate cu asociaţiile de vânătoare, cu paznicii de vânătoare, cu şefii grupelor de vânătoare, armurierii şi posesorii de poligoane de tragere. De asemenea, poliţiştii de proximitate, poliţiştii din cadrul posturilor de poliţie şi de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor face verificări, conform prevederilor legale şi vor purta discuţii pe această temă cu deţinătorii de arme şi muniţii letale şi neletale.
Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA