Social

noiembrie 4, 2013
 

Au fost inaugurate două amfiteatre la Spitalul de Copii „Sf. Maria”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Luni, 4 noiembrie, a avut loc inaugurarea a două amfiteatre renovate și dotate la standarde europene la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași. La eveniment a fost prezent președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae și Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”. Aceste amfiteatre vor fi utilizate ca săli de cursuri pentru studenți.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Gt. T. Popa” din Iași a contribuit cu o valoare de 80.000 de euro pentru renovarea și dotarea acelor două săli, iar Spitalul de Copii „Sf. Maria” a contribuit cu suma de 20.000 lei. Din bugetul Consiliului Județean, pentru anul acesta Spitalului de Copii „Sf. Maria” i-a fost alocată o sumă de șase milioane de lei.

Spitalul de Copii „Sf. Maria” și Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” vor avea parte de investiții pentru reparații capitale din fonduri alocate de la bugetul Consiliului Județean în următorii trei ani.

„După ce vom semna contractul de proiectare pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului de Copii, iar acest lucru se va întâmpla după decizia Curții de Apel Iași care sper să vină într-un timp scurt, vom susține licitație de construcție și vom începe lucrările. La spitalul de copii vom investi aproximativ 12 milioane de euro în următorii trei ani pentru reabilitarea și modernizarea completă, iar la Spitalul de Neurochirurgie Prof. Dr. Nicolae Oblu aproximativ 8 mil euro pentru același tip de investiție”, precizează Cristian Adomniței, președintele CJ.

Deși raportul de atribuire pentru contractul de proiectare a primit verdict favorabil de la Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), care a respins toate contestațiile formulate inițial, decizia CNSC  a fost contestată în instanță.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

O nouă şcoală cu norme europene, la Iaşi

Marţi, s-a inaugurat Şcoala Gimnazială Internaţională Spectrum din Iaşi. Această şcoală gimnazială cu profil românesc aplică normele europene de învăţământ. Şcoala Gimnazială Internaţională Spectrum este me...
de
 

 
 

MLR inaugurează Muzeul „Cezar Petrescu”

Vineri, 2 octombrie, începând cu ora 14 :00, la Centrul De Informare Informare Turistică Cotnari se va inaugura Muzeul „Cezar Petrescu” care valorifică Fondul „Cezar Petrescu”, donat Muzeului Literaturii Române Ia�...
de
 

 
 

Ieşenii sunt invitaţi să ia parte la un moment istoric

In cadrul Festivităţii de inaugurare a noii piste a Aeroportului Internaţional Iaşi, ieşenii, publicul larg din întreaga Moldovă dar şi alţi oaspeţi din ţară sunt invitaţi să asiste la un moment istoric. Joi 21 au...
de
 

 

 

Gala Excelenței în Educație

În perioada 19-20 noiembrie, va avea loc cea de-a doua ediție a Galei Excelenței în educație. Gala Excelenței în Educație este dedicată recunoașterii publice a performanței elevilor și a profesorilor cu rezultate de...
de
 

 
 

„Curcubeul schimbării”, un proiect pentru preșcolari

Joi, 14 noiembrie, a avut loc lansarea proiectului educațional național „Curcubeul schimbării”. Proiectul de promovare a educației pentru schimbare la preșcolari se desfășoară în județul Iași începând din luna ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi