Unirea României cu Republica Moldova se face treptat, prin legi. Asta este opinia a peste 30 de ONG-uri cuprinse în cadrul Platformei Civice Acțiunea 2012, care au lansat duminică o inițiativă legislativă pentru care plănuiesc să strângă 200.000 de semnături.
Facilitarea procesului de obţinere a vizelor, o instituție pentru gestionarea relațiilor cu Republica Moldova în subordinea primului ministru și o mai bună integrare a studenților basarabeni, sunt doar câteva dintre propunerile cuprinse în inițiativa legislativă cetățenească. Pe parcursul următoarelor 4 luni, peste 1.000 de voluntari vor colecta semnături de susținere a legii în cadrul campaniei „Aducem Basarabia acasă”.
Deși 116 parlamentari români și-au anunțat intenția de a sprijini inițiativa asociațiilor, ONG-iștii doresc să primească întâi validarea cetățenilor: „Aducerea Basarabiei acasă este o preocupare care vine de jos, dinspre popor și va fi preluată de către parlamentari din întreg spectrul politic. Ținem neapărat să colectăm aceste semnături pentru a arăta fraților basarabeni că noi, românii din Țară, nu i-am uitat niciodată”, a declarat Mihai Nicolae, unul dintre autorii inițiativei.
Lansarea campaniei coincide cu împlinirea a patru ani de la revoltele anti-comuniste din aprilie 2009 de la Chișinău, unde zeci de mii de tineri au ieșit în stradă cu drapele românești, cerând reunirea cu Patria-Mamă.