Temperaturile din exterior determină internarea în Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului ,,Sf. Spiridon” a pacienţilor – cazuri sociale în fiecare gardă. Numărul acestora este cuprins între doi şi patru pe zi. Tot mai mulţi dintre oamenii străzii apelează la serviciile municipalităţii.
An de an, în perioada anotimpului rece, cele mai multe probleme cauzate de aglomeraţie sunt înregistrate la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” Iaşi. Cele mai frecvente cazuri sunt cele de hipotermie medie sau uşoară. Pe perioada iernii, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a propus un protocol de colaborare între Spitalul ,,Sf. Spiridon” şi celelalte unităţi medicale din oraş, pentru a evita pe cât posibil supraaglomerarea spaţiilor spitaliceşti, având în vedere că este o perioadă în care apar multe cazuri de persoane fără adăpost, expuse temperaturilor scăzute.
Şi oamenii străzii au avut parte de o farfurie de ciorbă caldă în aceste zile de ger. Aproximativ 40 de oameni ai străzii au apelat până acum la serviciile municipalităţii. Directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi a precizat că pentru această perioadă geroasă sunt pregătite locuri pentru peste 100 de persoane în camera de tranzit.
În acest sens, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Spitalul ,,Sf.Spiridon” şi Institutul de Psihiatrie ,,Socola” au convenit recent încheierea unui protocol pe baza căruia, în perioada sezonului rece, când sunt întrunite condiţii meteorologice extreme, persoanele aflate în dificultate sau persoanele străzii să beneficieze, după caz, de asistenţă medicală sau socială.
Diana Mihai, Andreea Poenaru