Potrivit MEDIAFAX, Ministerul Educației indică, într-un comunicat de presă apărut miercuri că a stabilit metoda de recuperare a cursurilor neefectuate în unitățile de învățământ preuniversitar între 1 și 6 mai. Într-o notă transmisă marți inspectoratelor școlare din țară, Ministerul Educației le-a cerut să informeze toate unitățile de învățământ preuniversitar subordonate că orele de curs neefectuate în 2 mai, respectiv 3 mai vor fi recuperate în 20 aprilie, respectiv în sâmbetele de până la data de 25 mai.
Sursa: MEDIAFAX
Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA