Luni, 2 septembrie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” au început cursurile de limbă română pentru studenții străini. La aceste cursuri s-au înscris aproximativ 60 de studenți.
La cursurile intensive de limbă pentru studenții Erasmus (EILC) participă 28 de studenți LLP-Erasmus,din Austria, Germania, Spania, Franța, Italia, Portugalia și Turcia, până la sfârșitul lunii septembrie. După luna septembrie, cursanții vor studia ca studenți Erasmus la alte universități din țară și din Iași, o parte dintre ei rămânând la UAIC.
La cursurile de limbă română pentru studenții Erasmus Mundus participă 30 de studenți din Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Ucraina și Israel. Aceștia sunt bursieri ai programelor Erasmus Mundus IANUS și EDEN, două proiecte cu finanțare europeană coordonate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, care promovează cooperarea între instituţiile de învățământ superior din țări UE și non-UE.
Cursurile de limbă română pentru viitorii studenți Erasmus se organizează în fiecare an. Studenții care au absolvit nivelul de „începător” vor putea continua cursurile cu nivelul „intermediar” în lunile octombrie, noiembrie și decembrie.
Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA