Educatie

septembrie 29, 2015
 

Monumentul, în simpozion

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

Simpozionul internaţional „Monumentul, tradiţie şi viitor”, se va desfăşura între 1 şi 4 octombrie, itinerant, la Iaşi, Chişinău şi Cernăuţi. Programul generic al evenimentului, ajuns deja la cea de-a XVII-a ediţie, a fost prezentat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, găzduite de Muzeul Unirii, unul dintre principalii organizatori ai manifestării.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 1 octombrie, la Muzeul Unirii, prin prezentarea unui eseu cinematografic, promovarea unui apel pentru salvarea arhitecturii rurale şi un cuvânt din partea unui elev olimpic la Istorie.

Reprezentantul Primăriei Iaşi, Mihai Pricopie, a precizat că administraţia este onorată de parteneriatul cu ceilalţi organizatori iar istoricul Sorin Iftimie a amintit faptul că în cadrul manifestării vor fi lansate lucrările „In honorem Profesorului Mircea Ciubotaru la 70 de ani” şi „Monumentul XVI”.

De asemeni, va avea loc şi o tradiţională bătaie cu flori pe uliţa Lăpuşneanu, „In memoria Ion Mitican”, concomitent cu derularea unui concert de fanfară.

 

Reporter Cornel Simighian

 





 
 

 

Victorie categorică în Copou

CSMS Iași a reușit o partidă perfectă împotriva formației CSU Craiova, în etapa a V-a din play-out-ul Ligii 1, în fața a 10.000 de ieșeni care au umplut stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. CSMS a câștigat c...
de
 

 
 

La un meci de play-off

CSMS Iași va juca în ultima etapă din sezonul regulat un meci capital pentru accederea în play-off-ul Ligii I. Trupa lui Nicolo Napoli se va duela mâine, în deplasare, cu formația Steaua București. Înaintea acestui mec...
de
 

 
 

Chirica a mai reglementat nişte intersecţii

Municipalitatea a anunţat noi reglementări de fluidizare a traficului din Iaşi prin autorizarea priorităţii de dreapta sau afişarea de verde intermitent pentru patru mari intersecţii din Iaşi. Proiectul „Sistemul de M...
de
 

 

 

Crucea Roşie a primit prima ambulanţă

La sfârşitul anului 2015, Crucea Roşie, filiala Iaşi a primit prima ambulanţă, adusă din Italia. Din 2016, această autoutilitară va fi pusă în funcţiune.Totodată, reprezentanţii Crucii Roşii speră să li amplifi...
de
 

 
 

Ajunşi la spital cu arsuri grave

Tot mai multe cazuri disperate ajung zilnic la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” Iaşi. Doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost transportaţi în stare gravă la spital, după ce au suferit a...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi