La finalul lunii iulie Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a lansat, în calitate de beneficiar, proiectul intitulat PRACTICA ÎN STUDENȚIE – GARANȚIA UNUI LOC DE MUNCĂ, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, care își propune asigurarea de stagii de practică pentru un grup țintă de 360 de studenți din anii II și III de la specializările: Matematică-Informatică, Automatică și informatică aplicată, Calculatoare, Electronică aplicată, Inginerie electronică și telecomunicații, Inginerie electrică.Studenții vor efectua stagii de practică la 15 angajatori cu care universitatea a semnat deja parteneriate de practică, răstimp în care tinerii vor primi subvenții în valoare de 10 lei/oră , iar cei mai performanți vor fi premiați, în funcție de calitatea lucrărilor practice pe care le vor realiza la finalul celor cinci luni, cât durează implementarea proiectului. De menţionat că proiectul își mai propune facilitarea obținerii unui loc de muncă, prin aplicarea în viața profesională reală a cunoștințelor obținute de către studenți în școală.
Prof. univ. Asoc. Pompiliu COMŞA/FOTO:presagalati.ro