Academia Română, Filiala Iaşi, în calitate de beneficiar al proiectului „PECAFROM – Promovarea egalității de șanse în cariera universitară și academică pentru femeile din România“ POSDRU/144/6.3/S/127928, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.3 „Promovarea egalității de șanse pe piața muncii“, anunță organizarea cursurilor de formare în cadrul proiectului.
Unul dintre obiectivele principale ale proiectului constă în creșterea gradului de acces la programe de dezvoltare și suport în carieră în perioada 2014 – 2015 pentru 550 de femei cu studii universitare sau postuniversitare care doresc să profeseze în învățământul superior și cercetare în România. Candidatele admise în grupul țintă al proiectului vor beneficia de cursuri de formare profesională. Cursurile sunt acreditate ANC, recunoscute de către Ministerul Educației Naționale și se vor desfășura în Iaşi, Cluj Napoca, Sibiu, Bucureşti sau Baia Mare. Astfel, joi, 14 august 2014, s-a dat startul cursurilor de comunicare în limba engleză/germană/italiană. Acestea se desfășoară la Universitatea Apollonia din Iași, partener 1 în proiect, în perioada 14.08. – 14.09.2014.
De asemenea, în perioada 1.09. – 05.09.2014, se va desfășura cea de a doua serie de înscrieri pentru cursurile de Comunicare în limbi străine – iniţiere (nivel începător – A1-A2) care vor debuta în data de 15.09.2014. Acestea se adresează persoanelor care au efectuat înregistrarea on-line pe site-ul proiectului www.proiectpecafrom.acadiasi.ro și care au primit o invitație de participare la cursurile de formare. Specificăm faptul că toate persoanele înscrise on-line, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, vor fi invitate să participe la cursuri pe întreaga perioadă a proiectului.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să trimiteți e-mail pe adresa [email protected] sau să accesați pagina web a proiectului www.proiectpecafrom.acadiasi.ro, care urmărește asigurarea accesului general pentru toți potențialii beneficiari la informații utile privind oportunitățile din cadrul proiectului, precum și furnizarea sprijinului informativ pentru grupul țintă.