Educatie

octombrie 18, 2013
 

153 de ani de la fondarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași

În perioada 25-30 octombrie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iași sărbătorește Zilele Universității. Evenimentul marchează aniversarea a 153 de ani de la fondarea instituției de învățământ. Printre principalele activități pregătite pentru comunitatea academică se numără conferinţa şi decernarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Kenneth Arrow, premiant Nobel în Științe Economice.

„Avem un program pentru toate facultățile care și-au propus să celebreze momentul fondator al Universității. Vor fi conferințe, simpozioane, workhop-uri. Într-un fel, manifestarea Zilelor Universității s-a deshis deja astăzi (n.r. vineri, 18 octombrie), cu SimpozionulDimitrie Cantemir”, aflat la a XXXIII-a ediție”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Ișan, rector UAIC.

Deschiderea oficială „Dies Academici” va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 10.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” de la UAIC. Atunci, prof. univ. dr. Alessandro Martin, prorector la Universitatea din Padova, va prezenta câteva gânduri despre internaţionalizarea universităţii, iar academicianul Constantin Toma va conferenția despre „viaţa secretă a plantelor: simfonia genetică”. Prof. Pascal Salin va primi titlul de Professor Emeritus al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, după care va avea loc și lansarea cărții sale intitulată „Libersalismul”, tipărită la editura Universității. Pascal Salin este Profesor Emeritus de economie la Universitatea Paris-Dauphine; autor a 11 cărţi, zeci de studii şi sute de articole în care dezvoltă ştiinţa economică şi apără libertatea individuală. Pascal Salin este probabil cel mai titrat economist francez al momentului.

Vineri, 25 octombrie, va fi acordată bursa Sfântul Dumitru  unui student care a dovedit excelenţă pe plan academic, performanţă în cadrul competiţiilor ştiinţifice studenţeşti şi implicare socială.

Marți, 29 octombrie, de la ora 12.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, prof.univ.dr. Kenneth Arrow va primi titlul de Doctor Honoris Causa și va susţine conferinţa „Knowledge, Belief, and the Economic System”. Kenneth Arrow a primit Premiul Nobel în anul 1972, alături de economistul britanic John Hicks. Arrow a contribuit la cunoaşterea economică prin elaborarea teoriei imposibilităţii, a teoriei generale a echilibrului, a teoriei creşterii economice endogene şi prin investigarea problematicii inechităţii accesului la informaţie şi consecinţele acesteia în tranzacţiile economice. Cea mai cunoscută realizare a sa este aşa-numita „Teoria imposibilităţii”, cu aplicaţii în domeniul economiei, al sociologiei şi procesului electoral.

În zilele care urmează, studenții și profesorii de la Cuza vor putea participa la  zeci de manifestări – mese rotunde, conferinţe ştiinţifice şi sesiuni de comunicări organizate de cele 15 facultăţi ale UAIC.

Ca în fiecare an, Grădina Botanică invită ieşenii la expoziţia „Flori de Toamnă”, al cărei vernisaj va avea loc duminică, 20 octombrie, la ora 11.00. Expoziţia va fi deschisă ieşenilor  până pe 17 noiembrie.

Programul complet al Zilelor Universităţii este disponibil pe site-ul www.uaic.ro.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Zilele Facultăţii de Filosofie la Iaşi

Anul acesta, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” sărbătoreşte venerabilitatea învăţământului filosofic la Iaşi. În acest sens, conducerea institu�...
de
 

 
 

Distincţie academică la Casa Balş

Săptămâna aceasta, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi a acordat titlul de doctor honoris causa unei personalităţi marcante a lumii muzicii româneşti. Este vorba despre profesorul universitar şi promotor...
de
 

 
 

Aniversarea Universităţii de Arte “George Enescu”

Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi sărbătoreşte zilele acestea 155 de ani de la înfiinţare. În cadrul evenimentului, universitatea va acorda miercuri, 21 octombrie, distincţia Doctor Honoris Causa profes...
de
 

 

 

Gala Excelenței în Educație

În perioada 19-20 noiembrie, va avea loc cea de-a doua ediție a Galei Excelenței în educație. Gala Excelenței în Educație este dedicată recunoașterii publice a performanței elevilor și a profesorilor cu rezultate de...
de
 

 
 

„Curcubeul schimbării”, un proiect pentru preșcolari

Joi, 14 noiembrie, a avut loc lansarea proiectului educațional național „Curcubeul schimbării”. Proiectul de promovare a educației pentru schimbare la preșcolari se desfășoară în județul Iași începând din luna ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi