Cultura

noiembrie 23, 2012
 

Zero+ două lecturi la Salonul de Literatură

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Seara trecută, 22 noiembrie, la Casa Dosoftei s-a desfășurat a doua întâlnire a Salonului de Literatură Zero+,  în noua formulă. Au citit poezie, Vasile Iftime, originar din Botoșani, și proză, Ana Săndulescu, din Iași. Poetul botoșănean a ales pentru lectură un grupaj de poeme: „Astfel”, „Șotron”, „Femeia anotimpuri”, „Și totuși departe”, „Poemul acesta dormea în pădure”, „Lecție despre cum se moare în liniște”, „Fotosinteză”, „Poem trist”, „Plus minus octombrie”, „Poem estetic”, „Stare de septembrie”, „Dicție pentru însingurare”. Ana Săndulescu încă nu a debutat în volum, lecturând fragmente din viitorul ei roman, intitulat „Anamneză”, o construcție de imaginație lingvistică.

Lectura a fost urmată de o dezbatere aprinsă, animată în care mulți dintre cei prezenți au luat cuvântul pentru aprecieri, sugestii, critici constructive.

Salonul de Literatură este găzduit de Casa Dosoftei și coordonat de scriitorii Mirel Cană, Liviu Antonesei și Șerban Axinte. Cenaclul se desfășoară cu sprijinul Muzeului Literaturii Române Iași și a revistelor „Timpul”, „Zona Literară”, „Alecart”.

La sfârșitul întâlnirii, Mirel Cană a anunțat pentru săptămâna viitoare o lectură din poezia lui Cătălin Mihai Ștefan și proză de Dorin Cozan. Invitat special al întâlnirii va fi un fost și important cenaclist, Marius Marian Șolea.

Autor: Marius-Constantin POPA

 

Galerie foto Info Apollonia:

 

 

 

 

 

 

 






 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi