Cultura

octombrie 25, 2013
 

Sute de ieșeni la Salonul de Carte Bookfest

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , , ,

Începând de vineri, 25 octombrie, Salonul de Carte Bookfest și-a deschis porțile pentru iubitorii de carte. Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Iași poate fi vizitată în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. Mii de ieșeni s-au îmbulzit încă din primele ore ale deschiderii pentru a-și achiziționa cărțile preferate, aflate acum la prețuri puțin mai mici decât în librării.

Humanitas, Polirom, Curtea Veche, Rao, Litera, Art, All, Corint, Nemira, Eikon, Trei, Pearson, Herald, Gama, Doxologia și Adenium sunt câteva din editurile participante la prima ediție a Salonului Bookfest. Cele peste 30.000 de volume expuse au reduceri pornind de la 10%, la editura Humanitas, și ajungând până la 50% la editura Niculescu, pentru cărţi şcolare, manuale, literatură şcolară şi cărţi pentru copii . Editura Polirom a adus cărți la 10 lei, iar cărțile pentru copii de la Editura Gama pot fi cumpărate la 4.00 lei bucata. Cărțile de psihologie, psihoterapie sau psihologie aplicată de la Editura Trei au o reducere de aproximativ 30%.

Cinematograful de artă gratuit Bookfest îi așteaptă pe cei interesați să vizioneze pelicule premiate la festivaluri internaționale, precum „Edvard Munch” – biografie a renumitului artist norvegian, autor al „Strigătului”; „Poligamy” (2009, comedie, Ungaria), „Upperdog” (2009, dramă, Norvegia),  „Examenul” (2011, dramă, Ungaria), „Limbo” (2010, dramă, Norvegia), „Ungaria sălbatică” (2011, documentar, Ungaria). Filmele vor fi subtitrate în limba engleză sau română. De asemenea, vizitatorii vor putea viziona filmele „Magda” și „Micile Vedete la bibliotecă”, realizate de elevii Școlii de Film și Televiziune pentru Copii „Micile Vedete”.

Salonul de Carte Bookfest este deschis până duminică, 27 octombrie inclusiv. În cele trei zile, vor avea loc multiple lansări de carte.

Programul Bookfest:

Vineri, 25 octombrie

15:00 Lansare de carte: Jung. Îndrăgostit de suflet, de Lavinia Bârlogeanu (Editura Nemira)

15:30 Lansare de carte: Richter 8.9, de Andrei Călăraș (Editura Nemira).

Invitați: Andrei Călăraș, Odilia Roșianu (redactorul cărții) și Iustinian Popa (redactor-șef Azicitesc.com)

16:00 Lansare de carte și sesiune de autografe: Rezervația de îngeri, de Emil Brumaru (Editura Humanitas).

Invitați: Emil Brumaru și Bogdan Crețu.

17:00 Lansare de carte şi sesiune de autografe:  Cele şapte vieţi ale lui Felix K., de Jan Koneffke (Editura Humanitas).

Participă: Jan Koneffke, Denisa Comănescu și Ioana Pârvulescu.

17:30 Lansare de carte: Cele mai frumoase povestiri din Biblie (Editura Humanitas). Traducere din ebraică, aramaică şi greacă veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu. Cuvânt însoţitor de Andrei Pleşu.

Prezintă: prof. univ. dr. Eugen Munteanu.

18:30 Lansare de carte: Vina tragică.Tragicii greci.Shakespeare.Dostoievski.Kafka, de Ileana Mălăncioiu.

Invitați: Ileana Mălăncioiu, Doris Mironescu.

Sâmbătă, 26 octombrie

11:00 Lansare de carte și sesiune de autografe: Capcanele istoriei, ediție de colecție, de Lucian Boia (Editura Humanitas).

Prezintă, alături de autor, Alexandru-Florin Platon.

12:00 Lansare de carte și sesiune de autografe: Viața începe vineri, ediția 2013, de Ioana Pârvulescu (Editura Humanitas).

Invitați: Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu, Andreea Răsuceanu şi Doris Mironescu

13:00 Lansare de carte și sesiune de autografe: Bucureștiul lui Mircea Eliade, de Andreea Răsuceanu (Editura Humanitas).

Invitați: Andreea Răsuceanu, Ioana Pârvulescu și Bogdan Crețu.

14:00 Lectură din volumul Zogru, de Doina Ruști (Editura Polirom), și proiecție de film. Lectura va fi susținută chiar de către autoare.

16:00 Prezentarea volumului Adio, adio patria mea, cu î din i, cu â din a, de Radu Pavel Gheo (Editura Polirom).

Invitați: Radu Pavel Gheo, Simona Sora.

17:00 Lansare de carte și întâlnire cu Larry L. Watts, autorul volumelor Cei dintâi vor fi cei din urmă și Ferește-mă, Doamne, de prieteni  (Editura Rao).

18:30 Muzică de divertisment cu Cvartetul Mezzo.

19:00 Întâlnire cu scriitorul Andrei Kurkov și lansarea volumului Prieten drag, tovarăș al răposatului (Curtea Veche Publishing). Invitat: Antoaneta Olteanu (traducătoarea volumului).

Duminică, 27 octombrie

11:00 Clasicii repovestiţi: Atelier de lectură pentru copii isteţi. Alături de echipa Teatrului de Buzunar, copiii vor citi din Cocoşatul de la Notre Dame. Repovestire după romanul lui Victor Hugo, volum apărut în cadrul colecţiei Cărţile Copilăriei (Curtea Veche Publishing).

12:30 Lansarea audio-book-ului Ştefan Bănulescu. O voce pentru Fonoteca de Aur (Editura Doxologia).

Invitaţi: Grigore Ilisei, Emil Brumaru şi Antonio Patraș. Moderator: Cătălin Jeckel.

13:00 Lansarea volumului Mareșali ai României  în prezența generalului-locotenent prof. univ. Teodor Frunzeti (coordonatorul lucrării).

14:00 Lansarea volumului Submarinul Karmei, de Paul Gorban (Editura Adenium).

Invitați: Paul Gorban, Liviu Antonesei și Claudiu Komartin.

15:00 Lansarea volumului Amintirile unui însingurat, de Nicolae Sirius (Editura Adenium).

Invitați: Nicolae Sirius, Liviu Antonesei și Loredana Opariuc

PROGRAM CINEMA
(SALA FERDINAND)

Vineri, 25 octombrie

14.00 Examenul (2011, Ungaria, dramă/thriller, r. Péter Bergendy, 1h 29min, subtitrat în limba română)

16.00 Edvard Munch (1974, Norvegia, biografie/dramă, r. Peter Watkins, 2h 44min, subtitrat în limba engleză)

Sâmbătă, 26 octombrie

12.00 Ungaria sălbatică (2011, Germania/Ungaria, un documentar de Zoltán Török, 51 min, subtitrat în limba română)

18.00 Limbo (2010, Norvegia, dramă, r. Maria Sødahl, 1h 47min, subtitrat în limba engleză)

Duminică, 27 octombrie

11.00 Magda, film realizat de elevii Şcolii de Film şi Televiziune pentru Copii „Micile Vedete”

11:30 Micile vedete la bibliotecă, film realizat de elevii Şcolii de Film şi Televiziune pentru Copii „Micile Vedete”

13.00 Upperdog (2009, Norvegia, dramă, r. Sara Johnsen, 1h 39min, subtitrat în limba engleză)

15.00 Poligamy (2009, Ungaria, comedie/romanță, r. Dénes Orosz, 1h 25min, subtitrat în limba română)

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA

IMG_6999

 

IMG_7002

IMG_7004

IMG_7005

IMG_7011

IMG_7012

IMG_7018

IMG_7025

 

 





 
 

 

Petru Poni, omagiat la Iași

Ziua de 4 ianuarie este una dintre punctele de reper ale istoriei Iașului, marcând nașterea celebrului om de știință Petru Poni. Cu ocazia aniversării a 175 de la nașterea marelui chimist și fizician, Complexul Muzeal ...
de
 

 
 

Cele mai bune cărţi ale anului

În anul 2015, prima poziţie în topul celor mai vândute cărţi la editura Polirom este câştigată de volumul „Cronică de Cotroceni”, de Adriana Săftoiu, urmat de „Exerciţii de echilibru”, de Tu...
de
 

 
 

O nouă inițiativă de promovare a excelenței

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca vor demara un nou proiect comun de promovare a excelenței în cercetare. Este vorba de o conferință cu partici...
de
 

 

 

Studenţii de la Drept fac educaţie juridică în şcoli

Un proiect ambiţios lansat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi-a propus să ofere educaţie juridică în şcoli. La lansarea oficială a proiectului, săptămâna aceasta a ajuns la Iaşi, unul dintre col...
de
 

 
 

Consiliere psihologică gratuită pentru studenţi

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a pus la dispoziţia studenţilor un Call Center (0759065223) disponibil 24 de ore din 24, pentru consiliere în cazuri de criză. În funcţie de problema prezentată, apelantul...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi