Cultura

decembrie 13, 2012
 

Seară de iarnă în căldura poeziei Flaviei Cosma

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Ieri, 12 decembrie 2012, la Muzeul Unirii din Iași a fost prezentă poeta și traducătoarea româno-canadiană, FLAVIA COSMA, avându-i ca invitați pe Horia ZILIERU, Rodica ALBU și Christian TĂMAȘ.

A o prezenta pe Flavia Cosma este mai mult decât o onoare pentru orice tânăr jurnalist, chiar şi călit prin literele aşternute, mai întâi pe hârtie, mai apoi pe-o tastatură rece.

Ne  rezumăm la a o prezenta în doar câteva cuvinte… poetă, scriitoare şi traducătoare română stabilită în Canada de aproximativ 30 de ani, director al Şcolii Internaţionale a Scriitorilor şi Artiştilor de la Val David, Quebec.

Poeta are o sensibilitate aparte în recitarea propriilor sale creații poetice (aici se vede și un fler actoricesc pe care-l putem descoperi din biografia ei). Stabilită de ani buni în Canada, Flavia Cosma este coordonatoarea Festivalului Internațional de poezie de la Val-David, Canada. Prin intermediul acestui festival, poeți din toată lumea au ocazia să-și prezinte operele în propria limbă, și, după cum se știe, poezia se simte la orice nivel, indiferent de limbaj. De meserie ingineră, poeta a demonstrat încă o dată că poezia și proza nu au nimic de-a face cu meseria, ci cu talentul. Are în palmares peste 20 de volume (proză și poezie). De menționat că autoarea a primit Titlul de Excelenţă pentru contribuţia deosebitǎ la îmbogăţirea şi promovarea culturii româneşti în spaţiul european şi în lume, în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia a XXIX-a, Sebeş-Alba, 2009.

Poezia poetei a fost apreciată de Horia Zilieru ca situată între pragmatism și romantism, având o ușoară înclinație spre filosofie. Poemele Flaviei Cosma citesc în sufletul poetei putând fi asemănată cu Otilia Cazimir, Magda Isanos și cu alte poete care la fel au un parcurs de la umilință spre orgoliu.

Rodica Albu, Christian Tămaş şi Horia Zilieru au prezentat volumele şi personalitatea Flaviei Cosma. Actriţa Doina Iarcuczewicz a recitat din volumele lansate de poetă („Trupul lunii”, „Oboseala centaurului” și „Scrisori pentru Saida”), iar elevii Clara Sofia Lupaşcu, Andreea Ionescu de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, au interpretat la violoncel partituri de Antonio Vivaldi şi Camille Saint-Saëns.

 

Autor: Gianina Gheorghiu

 

 

 

 

 





 
 

 

Oameni de teatru la Joia Junimii

Tradiţionala întrunire culturală „Joia Junimii” a găzduit pe 3 decembrie lansarea celui mai recent volum semnat de omul de teatru Bogdan Ulmu. Cartea, intitulată „Pagini dintr-o istorie subiectiv-anecdotică a teatru...
de
 

 
 

Eveniment editorial- Gaudeamus 22

Editurile româneşti au pregătit pentru ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus o serie de noutăţi, oferind cumpărătorilor şansa de a achiziţiona la preţuri reduse cu până la 85% unele dintre cele mai îndrăgite ...
de
 

 
 

Noime în retina gulagului românesc

Casa de cultură a municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” a găzduit vineri, 13 noiembrie, un eveniment artistic complex. Astfel, au fost lansate două din cărţile recente ale prolificului scriitor Aurel Brumă, aflat într-o...
de
 

 

 

Dans al istoriei cu literatura

Personaje resuscitate din tenebrele istoriei, acolo unde este subminat coloritul vocilor individuale care au participat la scrierea destinelor unor popoare. Aceasta este miza ultimului roman semnat Paul G. Munteanu – „Moart...
de
 

 
 

Tribut eleganţei feminine la Iaşi

Casa de modă NICHI Cristina Nichita a organizat marţi seara, în Oxford Pub, lansarea colecţiei dedicate sezonului toamnă-iarnă. Invitaţii au avut ocazia de a participa la un eveniment plin de lumină şi culoare, în cad...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi