Cultura

mai 25, 2013
 

Poeta Linda Maria Baros a fost primită în Academia Mallarmé din Franţa

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,
Poeta şi traducătoarea Linda Maria Baros a fost aleasă la numai 31 de ani membru titular în Academia Mallarmé din Franţa. Ea ocupă unul dintre fotoliile „nemuritorilor” începând din 22 mai 2013.
Născută în România în 1981, doctor în literatură comparată la Universitatea Sorbona şi la Universitatea din Bucureşti, conferenţiar universitar atestat în Franţa, Linda Maria Baros a publicat cinci volume de versuri. În 2007, a obţinut prestigiosul Premiu Apollinaire, cel mai important premiu de poezie din lumea franceză şi francofonă.
Poeziile sale au fost traduse şi publicate în 25 de ţări.
A semnat peste treizeci de traduceri, dintre care 17 cărţi în limba franceză.
În prezent, este membră aleasă pe viaţă a juriului care acordă Premiul Apollinaire şi secretară generală a Colegiului de Literatură Comparată din Paris.
Printre scriitorii francezi care au făcut parte din Academia Mallarmé, s-au numărat Paul Valéry, Jean Cocteau, Alain Bosquet, Valery Larbaud, Maurice Maeterlinck, Guillevic etc. De asemenea, printre membri corespondenţi au figurat mari nume ale literaturii lumii: Octavio Paz, Eugenio Montale, Yannis Ritsos, Lawrence Durrell, Artur Lundkvist şi, astăzi, Juan Gelman sau Seamus Heaney.
Linda Maria Baros este cel mai tânăr membru care a fost primit în Academia Mallarmé de-a lungul timpului.




 
 

 

Intensificarea raidurilor antiteroriste

Preşedintele francez, Francois Hollande, a ordonat intensificarea raidurilor împotriva grupării Stat Islamic în Siria, dar şi în Irak, la şase zile după atentatele de la Paris soldate cu 129 de morţi, a anunţat joi se...
de
 

 
 

Ofensivă antitero la Paris

O intervenţie a forţelor speciale franceze Raid a avut loc miercuri dimineaţă la Saint-Denis, o localitate situată la periferia Parisului, unde s-au putut auzi numeroase focuri de armă şi detonări, locuitorii fiind aver...
de
 

 
 

Franţa cere oficial ajutorul UE

Franţa a cerut oficial marţi ajutorul altor state membre ale Uniunii Europene, în urma atacurilor teroriste comise vineri la Paris, soldate cu cel puţin 129 de morţi şi revendicate de gruparea Stat Islamic. Mai mulţi dip...
de
 

 

 

G20 – Combaterea terorismului

Preşedintele SUA, Barack Obama, omologul său rus, Vladimir Putin, şi ceilalţi lideri ai statelor membre G20 au ajuns duminică în Turcia, pentru o reuniune care are ca subiect principal combaterea terorismului, în context...
de
 

 
 

Franţa în doliu

Premierul francez, Manuel Valls, a declarat luni că Franţa „va trăi mult timp” cu ameninţarea terorismului şi trebuie să se pregătească pentru posibilitatea unor „noi replici” după atentatele de...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi